15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialAlinierea preturilor la nivelul european

Alinierea preturilor la nivelul european

Salariul mediu net in Romania a fost, in prima parte a anului, de peste 7 milioane de lei. Benzina costa cel putin 33.000 de lei/litru, iar previziunile analistilor indica un pret de 50.000 lei/litru la sfarsitul anului. In conditiile in care si celelalte preturi se majoreaza in cascada, veniturile omului obisnuit isi pierd, pe zi ce trece, din valoare. In clasamentele economice realizate de Uniunea Europeana suntem, la toate capitolele, pe ultimul loc.

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, anunta recent ca nivelul preturilor la combustibilii auto comercializati in tara noastra este acelasi cu cel practicat in statele Uniunii Europene. La gaze naturale, inca platim 60% din pretul platit de un occidental. Lucrurile nu vor sta insa asa si in urmatorii ani, pentru ca, potrivit acordurilor incheiate cu organismele internationale, nivelul preturilor se va egaliza pana la integrarea in Uniunea Europeana, care va avea loc, cel mai probabil, la 1 ianuarie 2007. Nici la celelalte utilitati nu stam mai bine. Fondul Monetar International, pe de o parte, si Uniunea Europeana, pe de alta, solicita majorari trimestriale ale accizelor, astfel incat pretul energiei electrice, de exemplu, va creste semnificativ inainte de aderare. Daca tinem cont de exemplul Ungariei, tara intrata de un an in U.E., s-ar parea ca, dupa integrarea propriu-zisa, ne asteapta o noua explozie a preturilor.

La limita suportabilului

Majorarile preturilor sunt suportate cu greu atat de oamenii simpli, cat si de economie. Statistica lunara publicata de BNR arata ca, in aprilie, rata inflatiei a spulberat analizele specialistilor, cifrele finale aratand un neverosimil 1,8%, in conditiile in care tinta propusa pentru intregul an este de 7 procente! Inflatia, spun statisticile, a crescut in principal din cauza cresterii preturilor la combustibili si gaze naturale, cu 4,2%, respectiv 26,9%. Nu trebuie sa uitam ca, pentru gazele naturale a intrat in vigoare si un tarif mediu de utilizare a retelei, care se plateste indiferent de anotimp sau de cantitatea de gaze consumata. In acest an, spune guvernatorul Isarescu, “inflatia programata”, adica majorarile la utilitati si accize, nu va depasi 4,5%, astfel ca tinta de inflatie va fi atinsa. Seful BNR anunta chiar o perioada de deflatie, undeva prin luna august, in special la produsele agroalimentare. Vom trai si vom vedea…

Solutia: bicicletele!

“Cu salariul pe care il castig, nu-mi permit sa merg cu masina undeva, in afara orasului”, spune un profesor de la Scoala generala Gheorghe Titeica din Constanta, declarandu-se astfel “prizonier” in propria localitate. “Daca vrem sa facem meditatii, pentru a ne rotunji cat de cat veniturile, primul ministru spune ca suntem evazionisti!”, adauga cadrul didactic. “Nu este normal”, comenteaza si un electrician de vas. “Am vazut in voiajele mele cum traieste lumea in tarile civilizate, unde nu exista grija zilei de maine. Nu se compara cu ce se intampla la noi”. Un intreprinzator privat declara, ironic, ca are o parere “extraordinara” despre faptul ca preturile din Romania si Europa sunt asemanatoare, dar la ei salariul este de 10 ori mai mare. “Cred ca solutia este sa ne cumparam cu totii biciclete”, este concluzia exprimata.

Codasii Europei

Romania nu este cu mult in spatele tarilor din Uniunea Europeana, ci este surclasata chiar de statele fostului bloc comunist, care apartin acum U.E. O statistica intocmita de uniune arata ca Romania si Bulgaria se claseaza pe ultimele doua locuri intre tarile Europei, in ceea ce priveste Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumparare. Astfel, cele doua economii merg umar la umar, cu 5.900 de euro pe an, pe cand Slovenia, Cipru si Cehia, de exemplu, au P.I.B.-uri de 17.700, 17.400, respectiv 14.400 de euro. Daca pentru Romania si Bulgaria P.I.B.-ul este de numai 25% din valoarea medie inregistrata in U.E., pentru cele trei tari valorile sunt de 74%, 72, respectiv 60%. Statisticile comparative cu tarile bogate ne arata cu adevarat prapastia economica in care se afla tara noastra. Un roman castiga, in medie, de 18 ori mai putin decat un luxemburghez…

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă