19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialAl treilea an de antrenament cu militarii americani

Al treilea an de antrenament cu militarii americani

Peste o mie de militari români şi alţi 600 din Armenia, Azerbaidjan, Republica Macedonia şi Statele Unite ale Americii desfăşoară, începând cu această lună, o amplă aplicaţie pe teritoriul mai multor state din zona Mării Negre, printre care şi România. 

 

A treia ediţie Black Sea Rotational Force 12 (BSRF-12) este un exerciţiu condus de Corpul de Infanterie Marină al SUA din Europa (MARFOREUR), se desfăşoară în perioada 2 aprilie 1 septembrie şi are ca scop creşterea nivelului de interope­rabilitate, prin antrenarea militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii. Comandamentul exerciţiul este amplasat în baza militară permanentă US Army de la Mihail Kogălniceanu iar programul de instruire este structurat pe module care includ printre altele: activităţi de pregătire înaintea dislocării în teatre de operaţii, participarea la misiuni de menţinere a păcii, acordarea primului ajutor pe câmpul de luptă, instruire prin paraşutare, dezvoltarea profesională a subofiţerilor şi altele.

Prima ediţie BSRF s-a desfăşurat în 2010 şi a implicat un număr redus de militari străini, însă de la an al an complexitatea, cât şi efectivele aplicaţie, au crescut. Pe lângă componenta militară, părţile implicate în exerciţiu acordă o mare atenţie serviciilor de evacuare medicală (MEDEVAC). Transportul răniţilor cu elicoptere- ambulanţă este procedura standard a armatei americane, a fost şi este intens folosită în teatrele de operaţii. În cadrul aplicaţiei de pe litoral Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa suplineşte unitatea medicală militară de urgenţă. Anul trecut militarii americani au modernizat heliportul SCJU pentru aterizarea şi decolarea aeronavelor medicale Black Hawk utilizate de către armata americană. Pe aceste heliport pot opera şi elicopterle IAR 330 Puma Medevac din dotarea armatei române, precum şi aeronavele SMURD.  

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...
Ultima oră
Pe aceeași temă