2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecial150.000 de lei pentru distrarea bistriţenilor

150.000 de lei pentru distrarea bistriţenilor

Distracţia care li se pregăteşte bistriţenilor pentru sfârşitul săptămânii în cele trei zile de sărbătoare a oraşului secătuieşte bugetul de 150.000 de lei în condiţiile în care singurele nume mari care vor cânta sunt Paula Seling şi Ovi, Ca$$a Loco şi Parlament.

Zilele Bistriţei încep vineri, în zona de agrement Heidenfeld  din Viişoara unde îşi vor amplasa tarabele şi comercianţii de mici, bere şi diverse alte produse. Pe o scenă în aer liber, aici va întreţine atmosfera DJ Simi, câtăreţul Paul Onişor, formaţia de dans modern „Meteor”, Roxana, trupa de dans modern „Sincron”, dar şi instrumentiştii Savu Alexe şi Diana Miron. Sâmbătă, tot în Heidenfeld va fi teatru de păpuşi, muzică ambientală, dans modern, dans sportiv, street dance, prezentare culturism şi karate, toate urmate de un program folcloric cu Ansamblul „Doiniţa” al Cercului Militar Bistriţa, Ansamblul „Codrişorul” Bistriţa, Ansamblul „Someşul” din Beclean, Ansamblul „Doina Maramureşană” din Vişeul de Sus, Ansamblul „Doina Someşană” din Sângeorz Băi şi Ansamblul „Balada” din Bistriţa.

Simfonie, rock şi lansare de single

Între timp, pe scena de pe pietonalul Liviu Rebreanu din centrul Bistriţei vor vor concerta trei tenori: Daniel Ovidiu, Cristian Mogoşan şi Ştefan Pop, dar şi soprana Anita Hartig. Ei vor fi acompaniaţi de Orchestra simfonică a Filarmonicii Cluj – Napoca, condusă de Cristian Sandu. De la ora 21.30 este momentul rock cu trupa Gafa, urmat de concertul Ca$$a Loco cu lansarea noului single „La Mall”. Duminică, în Heidenfeld programul cuprinde teatru de păpuşi, concert de fanfară, dans modern, prezentare de coafuri, dar şi program folcloric cu Ansamblul „ Izvorul Someşului ” din Şanţ, Ansamblul „ Doina Someşană ” din Năsăud, Ansamblul „ Tradiţii Maramureşene” din Baia Mare, Ansamblul „ Cununa Mureşană” din Târgu Mureş, Ansamblul „ Rapsodia Călimanului” din Topliţa şi Ansamblul „Cununa de pe Someş” din Bistriţa. Pe pietonalul Liviu Rebreanu va fi concursul Miss Bistriţa 2010, urmat de concertul de muzică semnat de „Prefix 990″, „ Parlament”, Paula Seling şi Ovi & The Band.

Cele mai citite

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă