14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialTramvaiele circulă din nou peste Podul Nadăș

Tramvaiele circulă din nou peste Podul Nadăș

Tramvaiele își vor relua circulația peste podul Nadăș de săptămâna viitoare, au anunțat reprezentanții administrației locale. Circulația tramvaielor a fost oprită, timp de câteva luni, pe această porțiune de drum din cauza lucrărilor de reabilitare a căilor de rulare.

„Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că podul Nadăș va fi redeschis pentru circulația tramvaielor începând de luni, 15 iunie.

Startul lucrărilor de reabilitare s-a dat în luna iulie a anului trecut și inițial finalizarea acestora era programată pentru luna noiembrie 2014. Din cauza problemelor tehnice, însă, termenul-limită de finalizare a lucrărilor a fost amânat“, spun reprezentanții administrației locale.

Pe durata acestor lucrări de reabilitare și modernizare cel mai mult au avut de suferit șoferii, dar și localnicii stabiliți în zonă și care trebuiau să circule zilnic cu un mijloc de transport, întrucât circulaţia auto pe strada Oaşului a fost închisă, iar traficul rutier din zonă a fost deviat pe străzile: Maramureşului, Gării şi Giordano Bruno.

Circulația tramvaielor a fost și ea sistată, iar transportul persoanelor, pe această perioadă a fost realizat cu ajutorul autobuzelor.

Refacerea Podului Nadăş face parte din proiectul de reabilitarea străzilor care asigură accesul la zona industrială, în cadrul căruia mai sunt cuprinse podurile peste Valea Chintăului, canalul Morii şi cel de pe strada Horea.

 

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă