8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiLIVE VIDEO și FOTO. UPDATE : Papa a ajuns la București

LIVE VIDEO și FOTO. UPDATE : Papa a ajuns la București

Papa Francisc începe vineri, la Bucureşti, vizita de trei zile în România. Sub motto-ul „Să mergem împreună!”, Sanctitatea Sa va vizita şi Iaşiul, Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.

Sosirea papei Francisc va avea loc vineri, 31 mai, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni din Bucureşti, la ora 11.30, unde va avea loc primirea oficială.

Ceremonia de bun venit se va desfăşura la intrarea în complexul Palatului Prezidenţial Cotroceni. Papa Francisc va face o vizită de curtoazie preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi va avea o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă la Palatul Cotroceni.

Tot la Palatul Cotroceni, va avea loc, la ora 13.00, întâlnirea papei Francisc cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic; suveranul pontif va susţine un discurs.

La ora 15.45, papa Francisc va avea o întâlnire privată cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la Palatul Patriarhiei. De asemenea, papa Francisc se va întâlni cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române; suveranul pontif va susţine un discurs.

Va urma, la Catedrala Naţională, rugăciunea în comun în prezenţa papei Francisc şi a patriarhului Daniel.

Papa Francisc va participa la oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Catolică Sfântul Iosif şi va rosti o omilie. Este al doilea papă care celebrează Sfânta Liturghie în Catedrala romano-catolică din Bucureşti, după Sfântul Ioan Paul al II-lea care, la 8 mai 1999, în timpul vizitei sale în România, a concelebrat aici Sfânta Liturghie în rit greco-catolic.

Sâmbătă, 1 iunie, papa Francisc va fi prezent la Sanctuarul din Şumuleu Ciuc, unde va prezida Sfânta Liturghie şi va rosti o omilie.

Localitatea harghiteană Şumuleu Ciuc găzduieşte Bazilica papală minoră închinată Sfintei Fecioare, păstorită de Ordinul Franciscan. Biserica barocă a fost sfinţită în 1876, iar în 1948 papa Pius al XII-lea a ridicat-o la rangul de bazilică minoră. În România există încă trei bazilici minore, în afara celei de la Şumuleu Ciuc: la Cacica, la Maria Radna şi la Oradea. Toate cele patru bazilici sunt sanctuare mariane şi sunt asociate pelerinajelor prilejuite de marile sărbători creştine, potrivit catholica.ro.

De aici, papa Francisc va merge la Iaşi, unde va vizita Catedrala Sfânta Maria Regină (ora 17.25).

La Iaşi, suveranul pontif va avea întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile pe platforma din faţa Palatului Culturii din Iaşi – discurs al sfântului părinte.

De la Iaşi, papa Francisc se va întoarce la Bucureşti (plecarea cu avionul spre Bucureşti – ora 19.00).

În ultima zi a vizitei, duminică, 2 iunie, papa Francisc va ajunge la Blaj unde va celebra cea de-a treia Sfântă Liturghie din programul călătoriei apostolice făcute în România. La această slujbă va avea loc beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj.

La Blaj, papa Francisc se va întâlni cu comunitatea romă.

Vizita papei Francisc se va încheia cu o ceremonie de rămas bun, desfăşurată pe aeroportul din Sibiu, de unde avionul papal va decola spre Roma, la ora 17.30.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă