4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPrognoza meteo pentru următoarele trei luni. Cât de cald va fi în...

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni. Cât de cald va fi în luna lui Cuptor

Potrivit prognozei ANM, în luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi vestice. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru a doua lună de vară este de 20,2 grade Celsius, raportat la parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 21 de grade Celsius în Maramureş şi Transilvania, între 15 şi 23 grade în Moldova, respectiv până la 24 de grade în Oltenia şi Muntenia.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare valabile pentru iulie, acestea se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunţat fiind de aşteptat în sud-est şi sud. Media multianuală a perioadei este stabilită la 77,8 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Moldova – de până la 112 litri/metru pătrat, Maramureş şi Muntenia (până la 102 litri/mp), Transilvania şi Oltenia (până la 100 litri/mp). Valori medii mai scăzute, cuprinse între 16 şi 59 l/mp, sunt prognozate în Dobrogea.

Prognoza meteo pentru luna august

În august, temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, în cea mai mare parte a ţării, în condiţiile în care media multianuală valabilă pentru această lună este de 19,7 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureşului şi Transilvaniei (de până la 20 de grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 23 de grade Celsius, se vor consemna în Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea şi Moldova.

Tot pe parcursul lunii august, precipitaţiile totale lunare vor fi, în general, deficitare, sub media de 64,7 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Muntenia (până la 95 l/mp) şi Transilvania (90 l/mp), iar cele mai deficitare în Dobrogea, între 28 şi 40 l/mp.

Potrivit ANM, în septembrie, temperatura aerului va avea valori apropiate de media multianuală, în nord şi centru, şi mai ridicate în restul teritoriului. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 14,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade Celsius în Moldova, respectiv între 11 şi 16 grade Celsius în Transilvania, dar vor ajunge până la 19 grade Celsius în Dobrogea.

La nivel de precipitaţii, în luna septembrie, meteorologii estimează că acestea vor fi apropiate de normal în regiunile nordice şi centrale, dar deficitare în rest, în comparaţie cu media multianuală, stabilită la 55 l/mp. Cu toate acestea, în zona Crişanei, Maramureşului, Olteniei şi Banatului sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii ce vor depăşi 70 l/mp. Totodată, în Moldova şi Dobrogea, cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 23 şi 59 l/mp.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă