16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiProcurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu, puşi sub control judiciar de Parchet

Procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu, puşi sub control judiciar de Parchet

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu vor fi puşi, miercuri, sub control judiciar de Parchetul General în dosarul în care sunt acuzaţi de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

Potrivit surselor citate, procedura de punere sub control judiciar se află în derulare.

În luna mai, Parchetul General i-a pus sub urmărire penală pe Lucian Onea şi pe fostul procuror Mircea Negulescu, aceştia fiind acuzaţi că au constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care au fost folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

“Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecţii Negulescu Mircea şi Onea Lucian sub aspectul participaţiei improprii, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal)”, preciza atunci Parchetul General.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie – mai 2015, suspecţii Mircea Negulescu (la data săvârşirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi Lucian Onea (procuror în cadrul DNA Ploieşti) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia.

“Documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare”, arăta Parchetul General.

Cele mai citite

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului...

Aproape 100 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de la Moscova

În jur de 95 de persoane sunt încă dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbați înarmați au deschis focul la...
Ultima oră
Pe aceeași temă