15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiProcurorii cer arestarea lui Leo de la Strehaia

Procurorii cer arestarea lui Leo de la Strehaia

Potrivit surselor citate, în acelaşi dosar, procurorii cer arestarea preventivă a fiului lui Leo de la Strehaia şi a altui bărbat.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, informează un comunicat al Judecătoriei Sectorului 1.

Cele trei persoane sunt acuzate că au indus în eroare reprezentanţii unei firme, determinându-i să le livreze 150 aparate de climatizare, pentru care lăsau garanţie bilete la ordin emise de societăţi controlate de aceştia prin interpuşi selectaţi din rândul persoanelor cu o condiţie materială precară, neavând intenţia să achite contravaloarea mărfii.

Valoarea prejudiciului estimată în cauză este de 300.000 lei.

Urmează ca Judecătoria Sectorului 1 să ia o decizie în acest caz.

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă