8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiProcurorii au extins cercetările în cazul Dincă Georghe pentru omor calificat

Procurorii au extins cercetările în cazul Dincă Georghe pentru omor calificat

Procurorul şef adjunct DIICOT, Georgiana Hosu a declarat, duminică seara, că a fost extinse cercetările în cazul lui Gheorghe Dincă, pentru omor calificat, după ce, într-un butoi, prin cernere, au fost găsite oase calcinate şi dinţi de natură umană, dar şi bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Probe au fost găsite şi în maşina lui Dincă, acestea recunoscându-şi, de altfel, fapta. Hosu a spus că fata a fost ucisă în jurul orei 12, când a fost prinsă cu telefonul în mână.

„La data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din Caracal ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său şi o violase. În cauză există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, sechestrarea şi adăpostirea minorei prin constrânge, răpire şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Inculpatul este o persoană cu o contituţie fizică masivă, în faţa căruia o minoră de 15 ani a avut practic nicio şansă să se apere. În cenuşa găsită într-un butoi metalic a fost identificate prin cernere mai multe fragmente de oase calcinate, dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte fragmente de lănţişoare, o bucată metalică în formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară de monturi de inel ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului au fost găsit un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei”, a spus Hosu.

Procurorul şef adjunct DIICOT a mai spus că, duminică seara, Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a transmis raportul privind expertiza genetică judiciară parţială din care reiese că „la locul faptei au fost identificate atât profilul genetic al victimei cât şi al inculpatului”.

„În cadrul audierilor, inculpatul a recunoscut că a ucis victima la data de 25 iulie 2019 în jurul orei 12:00 la domiciliul său şi ulterior i-a incinerat corpul”, a mai spus Hosu.

Referitor la Luiza, procurorul a spus că sunt indicii că Dincă a procedat la fel.

„Urmează să ofere detalii în cadrul audierilor reluate de colegii mei la ora 20.00”, a mai spus procurorul.

Întrebată dacă sunt indicii că ar fi şi alte victime, Hosu a spus că „în acest moment, nu”.

Cele mai citite

Ozzy Osbourne şi Mary J. Blige, printre artiștii ce vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame în 2024

Anul acesta, Rock & Roll Hall of Fame își deschide porțile pentru o nouă serie de legende din lumea muzicală, printre care se numără...

Țările din UE nu sunt încă hotărâte să trimită sisteme Patriot în Ucraina

Miniștrii europeni au declarat luni că analizează de urgență modul în care pot oferi mai multă apărare aeriană Ucrainei, dar nu s-au oprit la...

“Biblioteca din autobuz”. Unde și când va fi disponibilă noua opțiune din transportul în comun

Veste minunată pentru locuitorii din Târgu Mureș! În Săptămâna Națională a Bibliotecilor, Biblioteca Județeană Mureș vine cu o inițiativă inovatoare - "Biblioteca din autobuz"....
Ultima oră
Pe aceeași temă