15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPrimăria Braşov nu mai are bani pentru persoanele cu handicap

Primăria Braşov nu mai are bani pentru persoanele cu handicap

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a făcut un apel public la prefectul judeţului Braşov şi la parlamentari pentru a interveni astfel încât Ministerul Finanţelor să vireze banii necesari pentru pentru salariile asistenţilor persoanelor cu handicap şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap.

Potrivit acestuia, aproape 1.600 de persoane cu dizabilităţi grave şi însoţitorii acestora, din municipiul Braşov, ar putea primi indemnizaţii şi salarii mai mici în luna decembrie, după ce Primăria Braşov a constatat că nu are în conturi banii necesari pentru acoperirea salariile asistenţilor personali şi indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi.

Conform legii, aceste sume sunt acoperite, în proporţie de 90%, de la bugetul de stat prin Ministerul Finanţelor Publice şi 10% de la bugetul local, de Primăria Braşov.

„Cei mai afectaţi sunt beneficiarii. Vorbim de persoane cu dizabilităţi. Suntem acum în situaţia în care Guvernul nu ne-a alocat toţi banii pentru plata persoanelor cu dizabilităţi sau a însoţitorilor acestora, aşa cum prevede legea.(…) Solicit Instituţiei Prefectului, care este «Guvernul României în teritoriu», Ministerului de Finanţe, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi parlamentarilor de Braşov, indiferent de culoarea lor politică, să îşi facă treaba şi să facă demersurile ca Guvernul să răspundă acestor necesităţi. Şi aşa noi am fost văduviţi de sume consistente la începutul anului, când s-a aprobat bugetul de stat”, a spus primarul municipiului Braşov, George Scripcaru.

Termenul de plată este 15 decembrie, dar reprezentanţii Primăriei Braşov spun că Ministerul Finanţelor nu a transmis suma necesară acoperirii salariilor şi indemnizaţiilor.

Potrivit municipalităţii, în acest an Ministerul Finanţelor a transmis o sumă mai mică cu peste 1,3 milioane de lei faţă de cea pe care o avea de acoperit.

Plăţile au putut fi făcute până în noiembrie, inclusiv, iar în decembrie, banii acoperă, doar 46% din necesar.

De la bugetul de stat au fost atribuite municipiului Braşov, în acest an, 26 de milioane de lei, deşi era nevoie de 27,1341 de milioane de lei pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu dizabilităţi grave şi a salariilor însoţitorilor.

În municipiul Braşov, 1.592 de persoane beneficiază de indemnizaţia de handicap sau salarii pentru însoţitori. Aceştia primesc lunar 1.163 de lei. Dacă nu vin banii de la Minister, oamenii ar putea primi doar 539 lei, potrivit edilului.

Cele mai citite

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Nicu Ștefănuță: „Cetățenii vor putea să fie despăgubiți de primării dacă se îmbolnăvesc din cauza aerului poluat”

Românii care se îmbolnăvesc din cauza poluării pot cere despăgubiri autorităților locale, după ce directiva privind calitatea aerului a fost votată astăzi la Strasbourg...
Ultima oră
Pe aceeași temă