19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPreședintele Republicii Moldova a fost suspendat a patra oară

Președintele Republicii Moldova a fost suspendat a patra oară

Conform Constituţiei, preşedintele poate respinge candidaturile doar o singură dată, iar dacă premierul le înaintează repetat, este obligat să semneze decretele.

Înainte, Igor Dodon a mai fost suspendat din funcţie de trei ori prin decizia Curţii Constituţionale. Prima dată, în octombrie 2017, după ce a refuzat să semneze decretul de numire a ministrului Apărării, iar la sfârşitul lunii decembrie, pentru nesemnarea decretelor de numire a altor şapte membri ai Guvernului. La începutul lunii ianuarie 2018, preşedintele a fost suspendat temporar pentru că nu a promulgat Legea antipropagandă. De fiecare dată, documentele au fost semnate de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

„Prin decizia sa de a suspenda din funcţie Preşedintele ales legitim şi prin vot direct de către cetăţenii Republicii Moldova, Curtea Constituţională a comis o dublă ilegalitate: a zădărnicit încercarea mea de a stopa o gravă încălcare de legislaţie şi a dat posibilitate ca această încălcare să fie promovată de un aşa-numit preşedinte interimar“, a replicat Dodon într-o postare pe Facebook.

El și-a argumentat decizia de a nu semna numirile prin faptul că „Silvia Radu nu poate fi numită în funcţia de ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale pentru că nu îndeplineşte toate cerinţele conform Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, iar Nicolae Ciubuc, propus pentru funcţia de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, nu corespunde criteriilor de integritate. Deşi cei de la guvernare ştiu foarte bine despre abaterile penale pe care le-a comis, insistă pe promovarea sa într-o funcţie atât de importantă“.

„Regret că, în loc să stopeze încălcările grave comise de guvernare, Curtea Constituţională dă undă verde promovării lor în continuare. Aceasta ridică mari semne de întrebare privind profesionalismul şi independenţa judecătorilor Curţii. Cei de la putere şi instituţiile pe care le controlează pur şi simplu nu-şi dau seama de gravitatea acţiunilor lor şi de consecinţele ce vor surveni. Însă, mai devreme sau mai târziu, pentru toate aceste încălcări vor trebui să plătească. Şi vor răspunde aşa cum prevede legislaţia în vigoare, pe care ei astăzi o încalcă cu atâta neruşinare, promovându-şi interesele înguste de partid“, a conchis Dodon..

Premierul Pavel Filip a calificat refuzul președintelui de a semna decretul ca „o nouă încălcare a Constituției, refuzul său fiind argumentat ridicol și populist“.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă