21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPreşedintele CSM, după publicarea rapoartelor GRECO: Fac apel la o abordare echilibrată

Preşedintele CSM, după publicarea rapoartelor GRECO: Fac apel la o abordare echilibrată

Savonea susţine că problemele reale din justiţie par marginalizate, în detrimentul cetăţenilor ca beneficiari ai actului de justiţie.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a transmis, miercuri, un comunicat de presă, ca reacţie la dezbaterea publică generată de publicarea rapoartelor GRECO. 

”Pe fondul amplificării dezbaterilor publice şi multiplicării mesajelor, inclusiv imperative, lansate după publicarea Raportului GRECO, referitoare la instituţii din cadrul Autorităţii Judecătoreşti, în calitate de Preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii înţeleg să fac un apel la o abordare echilibrată, calmă şi obiectivă a situaţiei, cu argumente legale şi de natură tehnică. Organizarea judiciară şi buna funcţionare a sistemului de justiţie implică, cu necesitate, o analiză complexă în cadrul instituţional bine determinat de lege, abstras de orice context cu potenţial politic şi de orice interpretare trunchiată ori neadevărată a realităţii”, a transmis Lia Savonea.

Aceasta vorbeşte despre ”nevoia unei dezbateri profunde şi nu doar de suprafaţă” şi anunţă că CSM va analiza rapoartele.

”CSM va analiza, aşa cum a făcut-o şi cu prilejul publicării altor rapoarte, cum ar fi cel al Comisiei de la Veneţia sau raportul MCV, şi prezentul Raport GRECO, sub toate aspectele, inclusiv al celor ce conţin erori factuale evidente. O astfel de analiză se impune cu atât mai mult cu cât pe masa Consiliului se află în aşteptare pentru a fi dezbătute şi alte lucrări aflate în conexiune cu dezideratul asigurării unei justiţii care trebuie să funcţioneze la standarde europene. Fără a ne îndepărta de la valorile, principiile şi de la obligaţiile ce ne revin în calitate de stat membru al Uniunii Europene, consider că, în egală măsură, realităţile din justiţia noastră relevate în ultima vreme nu pot fi nici acestea ignorate ori bagatelizate”, a mai transmis Lia Savonea.

Aceasta atrage atenţia asupra riscului îndepărtării de la ”dezideratul respectării independenţei justiţiei pe care, desi o parte însemnată a scenei publice îl clamează, ajunge să fie disonantă cu înseşi principiile pe care le afirmă”.

”Totodată, problemele reale din justiţie şi care merită, cu adevărat, o dezbatere serioasă par marginalizate, în detrimentul cetăţenilor ca beneficiari ai actului de justiţie”, a mai afirmat Lia Savonea.

Nivelul de conformare a României cu recomandările făcute rămâne “global nesatisfăcător”, iar GRECO este preocupat de ”tensiunile politice continue în România în ceea ce priveşte reformele sistemului judiciar”, relevă Raportul referitor la Prevenirea corupţiei cu privire la membrii Parlamentului, judecători şi procurori, publicat marţi.

”Recomandarea privind riscurile de slăbire a statutului procurorilor, în special a independenţei lor, nu a fost implementată”, afirmă GRECO în Raportul de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind România, făcut public marţi, care arată că puterea crescută a executivului în ceea ce priveşte numirile şi eliberările din funcţie ale procurorilor şi rolul redus al Preşedintelui României, în detrimentul principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, reprezintă o potenţială ameninţare la adresa independenţei operaţionale a procurorilor şi poate împiedica lupta eficientă împotriva corupţiei în România.

GRECO a recomandat să fie abandonată crearea noii secţii speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, considerând-o ”o anomalie” a cadrului instituţional existent, care ar putea conduce la conflicte de competenţă şi ar putea fi folosită necorespunzător şi supusă unei ingerinţe nejustificate în procesul de justiţie penală. 

În plus, potrivit raportului, măsurile luate de autorităţile române sunt în deplină contradicţie cu recomandarea GRECO, ceea ce reprezintă o evoluţie profund îngrijorătoare.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, anterior publicării rapoartelor GRECO, că orice analiză este importantă, iar “ca regulă generală, când eşti într-un club e nevoie să respecţi regulile”.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă