Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Preotul Răducă, noi declaraţii: Graviditatea, în cazul violului se datorează unui consimțământ

Prodecanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti Vasile Răducă a făcut noi declaraţii pe tema violului, el declarând că ”graviditatea, în cazul violului, de multe ori se datorează unui consimţământ pe care victima şi l-a dat.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 24.07.2019 - 11:37

Întrebat despre violul asupra copiilor, a replicat că aceştia trebuie păziţi şi că un copil trebuie şi apărat şi educat. El a reluat într-o formă mult mai gravă afirmaţiile făcute într-un interviu la Radio Trinitas care a stârnit indignare şi a atras sancţionarea postului de către CNA.

”Graviditatea, în cazul violului, de multe ori se datorează unui consimţământ pe care victima şi l-a dat sau unei neştiinţe. Nu stai să fii violată, nu stai să... Îţi iei măsuri de precauţie”, a declarat preotul marţi seară, la Observator TV.

Întrebat cum se poate realiza acest lucru, preotul a replicat: ”Nu te duci în mediul în care să poţi fi violată”.

Când i s-a spus că violul se poate întâmpla oriunde, Răducă a afirmat: ”Eu nu cred că violează cineva oriunde”.

Întrebat, în această logică, cum evită un copil violul, preotul a răspuns: ”Un copil trebuie păzit, trebuie apărat copilul. Un copil trebuie şi educat”.

Când i s-a explicat că uneori violatorul este tatăl sau unchiul sau omul din casă, preotul a spus: ”Cu atât mai mult trebuie sancţionaţi”.

El a ţinut să sublinieze că ”nu orice viol se soldează neapărat cu stare de graviditate”.

După ce i s-a spus că multe violuri se soldează cu graviditate, Vasile Răducă a declarat sec: ”Sunt foarte multe violuri, probabil”.

Comentarii

loading...