30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPremierul Dăncilă, primită cu pâine și sare la Putna

Premierul Dăncilă, primită cu pâine și sare la Putna

La Putna a fost prezentă şi Viorica Dăncilă, aşteptată cu pâine şi sare la intrarea în mănăstire de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare.

Premierul, însoţit de miniştrii Eugen Teodorovici, Mihai Fifor şi Răzvan Cuc, a vizitat Muzeul Mănăstirii Putna, după care s-a închinat la moaştele Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aduse cu o seară înainte într-un baldachin în curtea mănăstirii.

Viorica Dăncilă a asistat la Slujba Sfintei Liturghii, după care a fost invitată la tradiţionala agapă organizată la astfel de sărbători duhovniceşti, unde pe masă erau icre, peşte, sarmale cu urdă, ciorbă de peşte, şomloi – un desert cu cremă de vanilie, vin alb mănăstiresc şi schinduc (pălincă din rădăcina unei plante medicinale care creşte doar în Munţii Ceahlău – n.r.).

”Mă bucur foarte mult să fiu la Putna la această mare sărbătoare, cu gânduri bune, cu dorinţa de a aduce mai multă solidaritate şi mai puţină ură între români. Cred că acest lucru ar trebui să ne dorim toţi care vrem binele acestei ţări. Şi cred că, măcar atunci când vin sărbătorile, am putea fi mai buni şi am putea lăsa deoparte lucrurile care ne despart şi să vedem lucrurile care ne unesc (…) Cred că dacă toţi am merge şi ne-am ruga şi am fi mai buni, cred că şi societatea ar fi mult mai unită, nu ar fi aşa de divizată”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Agerpres. 

Cele mai citite

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...
Ultima oră
Pe aceeași temă