16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPosibil criminal în serie în Caracal

Posibil criminal în serie în Caracal

– UPDATE – Bărbatul se numeşte Gheorghe Dincă, are 65 de ani şi locuia singur. El este mecanic auto, dar şi taximetrist de ocazie.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în locuinţa unui mecanic auto din Caracal au fost găsite, în urma percheziţiilor, rămăşiţe umane.

Rămăşiţele sunt trimise la expertiză medicală.

Percheziţiile la locuinţa mecanicului au început după ce o adolescentă de 15 ani din Dobrosloveni a dispărut, ultima oară fiind văzută în Caracal în timp ce urca într-o maşină. Reprezentanţii Poliţiei Olt au declarat, că poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fac, vineri, trei percheziţii în Caracal, în cazul unei fete date dispărute.

„Cercetările se fac pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate. Mama fetei ne-a anunţat joi dispariţia, a spus că nu s-a mai întors acasă”, au spus sursele citate.

Surse din rândul anchetatorilor au menţionat că la una dintre adresele la care a avut loc o descindere, vineri, s-ar fi ajuns după datele GPS de pe telefonul fetei.

La rândul lor, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au afirmat că acest dosar este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, iar în urma percheziţiilor, în funcţie de ce se va găsi, dosarul va fi declinat sau nu.

De asemenea, oamenii legii verifică dacă acest caz are legătură şi cu o altă dispariţie înregistrată în Olt, în aceeaşi zonă. Potrivit presei locale, în aprilie, o fată din Craiova a mers la Caracal pentru a lua bani de la mama ei, iar de atunci nu a mai fost găsită.

Totodată, conducerea Poliţiei Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfăşurate de colegii din Olt cu privire la cazul de la Caracal.

Oamenii legii nu au oferit mai multe informaţii deocamdată, pentru a nu fi periclitata ancheta, care este în plină desfăşurare.

 

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă