23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPompierii iau în calcul ideea unui incendiu provocat la clubul Colectiv

Pompierii iau în calcul ideea unui incendiu provocat la clubul Colectiv

Ofițeri de rang înalt din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au precizat, ieri, în exclusivitate pentru România Liberă, că este posibil ca incendiul devastator produs în octombrie 2015 în clubul Colectiv să fi fost provocat intenționat.

“A existat această ipoteză”, ne-au confirmat reprezentanți din cadrul IGSU.

Unul dintre aceștia ne-a explicat că ipoteza unui incendiu provocat este analizată ori de câte ori sunt excluse alte cauze, tehnice, de declanșare a unui incendiu.

„Incendiul provocat este ultima ipoteză. Mai întâi analizăm dacă a fost o cauză electrică. Dacă n-a fost, analizăm dacă a fost o cauză pornită de la instalația de gaze. Dacă nici asta n-a fost, analizăm alte cauze tehnice. Dacă toate se exclud, rămâne ipoteza unui incendiu provocat intenționat”, ne-au explicat sursele citate. Potrivit acestora, un indiciu care sugerează că un incendiu a fost provocat intenționat este semnalarea, pe parcursul incendiului, a unor “acceleratori de ardere” care au sporit viteza de propagare a flăcărilor – exact situația constatată la clubul Colectiv.

Pe de altă parte, reprezentanții IGSU ne-au spus că în acest moment nu ei pot confirma sau infirma ideea unui incendiu provocat intenționat, întrucât această decizie o va lua instanța de judecată, pe baza celor două expertize care au fost deja întocmite și care au fost depuse la dosar, spre a fi analizate de magistrați.

Toate aceste informații au fost oferite în contextul unei conferințe de presă organizată, în comun, de IGSU și de compania E. ON România.

În cadrul conferinței de presă, generalul de brigadă Dan Paul Iamandi, șeful IGSU, a precizat, răspunzând la întrebarea ziarului „România Liberă“, că instituția pe care o conduce îndrumă persoanele juridice pentru a îndeplini toate condițiile tehnice necesare în vederea obținerii documentelor de funcționare în legalitate. Cu toate acestea, “nicio autorizație de securitate la incendiu nu e o garanție că nu se poate produce un eveniment nedorit”, a subliniat generalul Iamandi.

Comandantul IGSU a respins ideea, lansată de unii agenți economici, conform căreia autorizațiile care trebuie eliberate de pompieri s-ar acorda extrem de dificil.

“Nu este un proces greoi să obțină autorizația ISU. Sunt pași foarte clari care trebuie respectați. Este și interesul nostru ca tot mai mulți agenți economici să obțină autorizații”, a explicat inspectorul general al IGSU.

 

64 de morți, niciun vinovat

Catastrofa produsă în seara zilei de 30 octombrie 2015 în incinta clubului Colectiv din București s-a soldat cu 64 de morți și aproape 200 de răniți. Unele dintre victime au fost arse de vii, altele intoxicate cu fum sau călcate în picioare de oameni disperați, care încercau să se salveze.

La trei ani de la această tragedie, Justiția nu a reușit să stabilească numele vinovaților. Procurorii care au lucrat la dosar fac parte din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), iar ancheta acestora s-a bazat pe expertize elaborate de Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC) și de Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX).

Angajați ai celor două institute au transmis anchetatorilor documente care susțin că izolația din spumă poliuretanică tip N2138, lipită pe tavanul clubului Colectiv, ar fi  luat foc accidental, de la artificiile aprinse în club.

Totuși, conform datelor recent furnizate de publicația “Lumea Justiției”, buretele fonoabsorbant N2138 nu se aprinde de la scânteile produse de artificii. Iar izolația fonică era lipită pe tavanul clubului cu un adeziv denumit EDR, care, potrivit fișei sale tehnice, nu este inflamabil.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă