Preşedintele Traian Băsescu, a semnat joi, cererea de reexaminare asupra Legii privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.
În document se precizează că desfiinţarea celor 30 de inspectorate teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor şi modificarea denumirii lor va duce la pierderea acreditărilor laboratoarelor de testare a seminţelor şi, implicit, la creşterea inutilă a cheltuielilor bugetare.
”CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia
Motivele cererii sunt următoarele:
Articolul 8 alineatul (1) al legii transmisă spre promulgare prevede înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Resurse Vegetale „prin reorganizarea inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, care se desfiinţează ca urmare a comasării prin fuziune şi prin preluarea activităţii Inspecţiei Naţionale pentru Calitatea Seminţelor de la Direcţia Inspecţii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”.
În prezent, funcţionează 30 de inspectorate teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, care funcţionează ca instituţii publice cu personalitate juridică şi care deţin laboratoare acreditate şi reacreditate pentru eşantionarea loturilor de seminţe şi efectuarea testelor de calitate necesare certificării oficiale a seminţelor şi materialului săditor, recunoscute la nivel european.
Drept urmare, desfiinţarea acestor inspectorate şi modificarea denumirii lor va duce la pierderea acreditărilor laboratoarelor de testare a seminţelor şi, implicit, la creşterea inutilă a cheltuielilor bugetare.
De asemenea, considerăm că desfiinţarea unor structuri teritoriale cu personalitate juridică şi comasarea lor în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Resurse Vegetale este de natură a crea o supracentralizare, dăunătoare competitivităţii produselor româneşti pe piaţa europeană şi mondială a seminţelor şi contrară proiectelor legislative europene în domeniu.
Astfel, propunem menţinerea statutului juridic al inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor în structura actuală, de subordonare directă către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi coordonarea acestora prin Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor, sub această formă fiind recunoscute la nivelul autorităţilor naţionale, al Comisiei Europene precum şi al autorităţilor similare din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene.
Având în vedere aspectele menţionate şi competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia”.