11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPoliția Română: ,,oamenii își pun masca doar la vederea polițiștilor''

Poliția Română: ,,oamenii își pun masca doar la vederea polițiștilor”

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, susține că în ultima perioadă controalele făcute de poliţişti în civil sunt alarmante. Un lucru îngrijorător este faptul că poliţiştii au întâlnit situaţii când, la vederea agenților, oamenii și-au pus măştile de protecţie, pentru ca imediat după plecarea acestora să le dea jos. “Este o vorbă românească: <<Ne furăm singuri căciula>>”, a mai susținut reprezentantul IGPR.

Precizările au fost făcute în contextul deciziei ca polițiști în civil să facă controale și să îi amendeze pe cei care nu respectă regulile sanitare.

“Aş dori în primul rând să vă spun că în această pandemie nu suntem în tabere diferite: Poliţia versus cetăţeni. Dimpotrivă, suntem împreună, în această luptă cu pandemia, şi trebuie să respectăm măsurile de protecţie sanitară, pentru că numai astfel putem diminua impactul COVID-19 asupra noastră, a tuturor”, a declarat, marţi seară, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.

El a spus că, având în vedere numărul de cazuri de Covid-19 înregistrate la nivel național, Poliția, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, alături de Poliția Locală și cu suportul Direcțiilor de Sănătate Publică, al Agenției Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și al Inspectoratului Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile anti-COVID.

“Din experiența acțiunilor desfășurate până în prezent, s-a constatat faptul că, în unele cazuri, oamenii respectă aceste măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, doar la vederea forțelor de ordine. Este o vorbă românească: Ne furăm singuri căciula.
Este adevărat, poate nu primiți o amendă, dar riscul la care vă expuneți dumneavoastră și cei din jur este foarte mare.
Nu ne dorim să fim ,,polițiștii răi” și nici să dăm amenzi, dar atunci când oamenii nu înțeleg că încercăm să depunem toate eforturile pentru a-i proteja, trebuie să luăm și altfel de măsuri, pentru ca legea să fie respectată.
Am aplicat gradual toate măsurile, dar vă spun: în respectarea măsurilor de protecție sanitară, stă chiar viața noastră a tuturor, a copiilor, a părinților și a bunicilor noștri.
Una dintre măsurile puse în aplicare, a fost ca unele activități, la nivel național, să fie efectuate de polițiști, în civil.
Așa cum v-am spus, polițiștii au întâlnit situații când, la vederea lor, au fost puse măștile de protecție, pentru ca imediat după ce colegii mei au plecat din acel perimetru, să fie scoase.
Nu este nimic nou în modul de abordare al Poliției Române.
Fac precizarea că, și până în prezent, la diferite acțiuni, polițiștii au desfășurat activități fără portul uniformei de serviciu..și aici vă pot da câteva exemple: controalele efectuate la societăți comerciale, pe linie de economic, verificări în ceea ce privește comerțul stradal ilicit, precum și alte activități specifice muncii de poliție.
Astfel de activități sunt desfășurate de toate polițiile din Europa și din lume, așadar și de Poliția Română”, a mai spus reprezentantul IGPR.
El a susținut că în timpul verificărilor “vor fi purtate discuții cu cetățenii și li se va atrage atenția asupra purtării în mod corespunzator a măștii de protecție, asupra necesității distanțării fizice și a respectării regulilor de igienă”.

“Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că rolul acestor activități nu este neapărat acela de a aplica sancțiuni, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecție sanitară. (…) Polițiștii, împreună cu toate instituțiile implicate în acțiunile de verificare, vor continua activitățile, așa cum au făcut și până acum. (…) Repet, rolul nostru nu este acela de a aplica sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii”, a adăugat Drăgan.

​Polițiști în civil vor efectua controale și îi vor amenda pe cei care nu respectă regulile anti-COVID-19. Decizia a fost luată la nivel guvernamental pe motiv că s-a constatat că anumite grupuri se conformează regulilor doar în prezența forțelor de ordine. Potrivit unor surse guvernamentale, în aceste operațiuni vor fi mobilizați 20% dintre polițiști.

De asemenea, s-a luat decizia înființării unui telverde la care poate fi sesizată de către cetățeni nerespectarea măsurilor sanitare. Mai mult, reclamanții pot trimite și materiale foto/video necesare pentru aplicarea de amenzi, deschiderea de cercetări sau adoptarea altor măsuri sancționatorii. Numărul telverde este 0800.800.165.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă