11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPMB: Furnizarea apei calde se desfăşoară normal

PMB: Furnizarea apei calde se desfăşoară normal

Aceste precizări vin după ce miercuri administratorul judiciar al ELCEN, Sierra Quadrant, a anunţat convocarea Comitetului creditorilor pentru a decide dacă producătorul de agent termic va opri livrarea către RADET începând cu luna octombrie.

“Am vorbit azi cu doamna premier Dăncilă şi cu domnul ministru de Finanţe Teodorovici care m-au asigurat atât pe mine, ca primar general, cât şi pe bucureşteni că, sub nicio formă, Guvernul nu va fi de acord cu sistarea apei calde acum, pe timp de vară, şi a apei calde şi a căldurii, pe timp de iarnă, indiferent de sincopele juridice şi financiare dintre ELCEN şi RADET. Dincolo de declaraţiile belicoase ale administratorilor ELCEN, atât cel special, cât mai ales cel judiciar, sistarea livrării agentului termic în Capitală nu este, oricum, o decizie la îndemâna celor care o cer din motive strict comerciale”, a declarat primarul general, Gabriela Firea, potrivit unui comunicat al PMB.

Ea a spus că e vorba despre infrastructura critică, ce trebuie prin lege să aibă continuitate, asupra căreia nu se poate interveni.

“Înţelegem că administratorul judiciar al ELCEN este o firmă care urmăreşte doar profitul, fiind interesată exclusiv de încasarea unor comisioane cât mai mari şi nu de calitatea vieţii bucureştenilor. Dar trebuie să existe o limită dincolo de care nu se poate trece, limită pe care, din păcate, reprezentanţii Sierra Quadrant o depăşesc în mod sistematic. Îi asigur pe toţi bucureştenii că Primăria Capitalei nu va accepta sub nicio formă impunerea unor astfel de măsuri şi că va întreprinde toate demersurile necesare pentru ca livrarea agentului termic să se facă fără probleme. În acest moment, suntem în plin proces de reparaţii şi înlocuire a ţevilor vechi, unele dintre ele chiar de peste 50 de ani”, a arătat Firea.

Conform Sierra Quadrant, ca urmare a “refuzului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a plăti subvenţia către RADET”, creanţele curente neîncasate de ELCEN au ajuns la 217,5 milioane lei, din care 110,3 milioane cu scadenţa de 90 de zile depăşită.

Cele mai citite

Premierul României, mesaj de Ziua Unirii cu Basarabia: “Istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România, 27 martie, mesaj în care afirmă că "Istoria secolului trecut...

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...

Șoferii români preferă mașinile la mâna a doua din Germania, potrivit unui studiu

Multe mașini la mâna a doua sunt importate dintr-o țară în alta pentru a satisface cererea locală de vehicule rulate. Germania, Franța, Belgia și...
Ultima oră
Pe aceeași temă