11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPloieşti: Bust al lui Iancu Flondor, artizan al unirii Bucovinei cu România

Ploieşti: Bust al lui Iancu Flondor, artizan al unirii Bucovinei cu România

În Parcul Constantin Stere, pe Aleea Făuritorilor Unirii, aflată în continuarea Aleii Scriitorilor, a fost dezvelit bustul lui Iancu Flondor, principalul artizan al unirii Bucovinei cu România, în 1918. În aprilie, pe aceeaşi alee, a fost inaugurat un bust al lui Ion Inculeţ, unul din făuritorii unirii Basarabiei.

Prezent la inaugurare, viceprimarul oraşului Cristian Ganea a promis că Primăria, împreună cu Consiliul Local, va amplasa curând un bust al lui Iuliu Maniu, militantul cel mai cunoscut al unirii Transilvaniei cu România, “care-si merită pe deplin locul pe această alee a făuritorii neamului.” Vizibil emoţionat, viceprimarul a mărturisit cu onestitate că abia cu câteva zile in urmă a aflat cine este Iancu Flondor: “Vă spun sincer că şi noi, chiar dacă avem 50 de ani, am fost văduviti de informaţii legate de unii eroi care şi au jertfit viaţa şi care nici acum nu-şi găsesc locul în cărţile de istorie. Ar trebui ca de azi înainte să încercăm să ne amintim cine suntem şi să fim români. La mulţi ani, România, la mulţi ani români de pretutindeni!” şi-a încheiat viceprimarul succinta alocuţiune.

Cum bustul, care aparţine sculptorului ploieştean Nicolae Lupu, a fost sprijinit financiar de Societatea Cultural-Istorică Mihai Viteazul din Ploieşti, preşedintele acesteia, Mircea Cosma, a rostit şi el câteva cuvinte în care a vorbit despre centenar şi despre cele 18 personalităţi ale căror statui vor fi amplasate pe alee; dintre aceştia, a subliniat fostul preşedinte al CJ Prahova, “vreo 10 au ajuns în închisorile comuniste.” 

Provenind dintr-o veche şi bogată familie boierească, Iancu Flondor (1865 – 1924) a absolvit Facultatea de Drept de la Viena, unde şi-a dat şi doctoratul. Militant unionist încă din 1900, el a finanţat diverse reviste care susţineau unirea şi, ca om politic, a susţinut o mai mare apropiere a partidelor românilor din Bucovina de cauza unionistă. În 1917, Iancu Flondor a fost pus pe lista neagră a subversivilor din Imperiul Habsburgic, fiind acuzat de înaltă trădare şi scăpând cu viaţă prin intervenţia parlamentarilor transilvăneni de la Viena. După Unire, între 1918 şi 1919, a fost numit ministru secretar de stat, fără portofoliu, pentru Bucovina – calitate în care a asigurat tranziţia administrativă, politică şi economică a Bucovinei de la fostul Imperiu Habsburgic la România.

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă