18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPintea a părăsit arestul, cu o ambulanță

Pintea a părăsit arestul, cu o ambulanță

Cel mai probabil, ea va fi internată într-un spital pentru tratament.

”Apărarea a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, fără o altă măsură, şi în subsidiar luarea măsurii controlului judiciar, care să fie suficientă, pentru a putea ca doamna Pintea să meargă să se interneze direct în spital. Solicitarea domniei sale nu este de a se duce acasă, chiar dacă o aşteaptă copiii, ci de a se interna, pentru a putea fi tratată de cadrele medicale”, a spus avocatul Viorel Mocanu, citat de Agerpres.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, să fie eliberată din arest preventiv şi să fie cercetată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de luare de mită.

Judecătorii de la CAB au dispus ca Sorina Pintea să fie plasată sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, perioadă în care trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la IPJ Maramureş, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de această instituţie ori de câte este chemată. De asemenea, Sorina Pintea nu are voie să comunice direct sau indirect cu inculpatul Mihai Coste, precum şi cu martorii George Lucian Tudor, Octavian Niculescu, Marius Mihai Barbul şi Dan Botorce.

Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Cele mai citite

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

SUA va ajuta prudent Ucraina și Israelul

Noile proiecte de ajutor american pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă