Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Peşti şi raţe moarte, descoperite în Parcul Bordei din Capitală

Mai mulţi peşti şi 10 raţe moarte au fost descoperite, marţi, pe malul lacului Bordei din Bucureşti. Potrivit Municipalităţii, deocamdată nu se ştie cauza morţii păsărilor şi a peştilor, urmând ca rezultatele analizelor să fie gata peste o săptămână.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 26.06.2018 - 18:54

„Peştii şi raţele decedate au fost ridicate de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare, urmînd ca rezultaele analizelor care vor arăta cauzele morţii păsărilor şi peştilor vor fi gata peste apoximativ o săptămână”, a declarat, pentru agenţia Mediafax, reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti.

În urmă cu câteva zile, PMB informa populaţia cu privire la faptul că în parcul Herăstrău (care este lipit de Bordei şi comunică prin aceeaşi apă curgătoare – n.r.) au fost împrăştiate pe alei şi pe spaţiul verde grăunţe otrăvitoare din capcanele pentru şobolani.

„Primăria Capitalei atrage atenţia cetăţenilor care trec prin parcurile Regele Mihai, (fost Herăstrău) şi Cişmigiu, că persoane necunoscute au împrăştiat pe spaţiul verde şi alei grăunte otrăvitoare din capcanele securizate destinate combaterii şobolanilor, extrem de periculoase pentru copii şi animale. Până la remedierea completă a situaţiei, Primăria Capitalei solicită maximă atenţie în special în cazul copiilor şi al animalelor. Menţionăm că angajaţii ALPAB au strâns toate capcanele care fuseseră sparte, au anunţat firma de pază şi Poliţia Locală să-şi intensifice acţiunile de patrulare şi verifică în continuare aleile şi spaţiile verzi din parcurile mai sus menţionate”, au precizat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Comentarii

loading...