Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Peste 1.000 de tone de substanţe periculoase, indisponibilizate de poliţişti

Poliţiştii au indisponibilizat, în mai puţin de două luni, aproape 128.000 de litri şi peste 1.170 de tone de substanţe periculoase, în urma unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 20.03.2019 - 13:24

”În perioada 31 ianuarie - 13 martie a.c., Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Române a iniţiat şi coordonat o acţiune la nivel naţional, pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate verificări şi controale la 725 de operatori economici care deţin, produc sau efectuează operaţiuni cu substanţe şi/sau deşeuri chimice periculoase”, a transmis, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Echipele de control au constatat 171 de fapte de natură penală, dintre care  101 infracţiuni sunt prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, iar 30 de infracţiuni au vizat trafic de produse cu substanţe toxice.

Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, aproape 128.000 de litri şi  peste 1.170 de tone substanţe periculoase. Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 900.000 de lei. 

”În urma verficărilor, echipele de control au descoperit şi repus în circuitul legal 66.823 de litri şi aproape 2.850 de tone de deşeuri periculoase”, a mai transmis Poliţia Română.

De exemplu, la data de 21 februarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că reprezentantul unei societăţi comerciale a depozitat pe un teren agricol din judeţul Alba, pe sol, în locuri neprotejate, 90 de tone de îngrăşăminte chimice,  în valoare de aproximativ 56.000 de lei.

De asemenea, la data de 5 martie, în Bacău, poliţiştii  au verificat o societate comercială, unde au descoperit aproximativ 182 de tone de substanţe periculoase (dintre care 96,7 tone de substanţe toxice) şi 22 de tone de deşeuri petroliere, care erau deţinute fără respectarea prevederilor legale.


Din cercetări a reieşit faptul că respectiva societate comercială şi-ar fi încheiat activitatea în anul 2014, iar în prezent se află în reorganizare judiciară, perioadă în care a expirat valabilitatea autorizaţiei de mediu, iar reprezentanţii societăţii nu ar fi îndeplinit obligaţiile de mediu trasate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de produse sau substanţe toxice, conform Codului penal, respectiv neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, aşa cum prevede O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, republicată.

Comentarii

loading...