15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPesta porcină africană se apropie de Capitală. Focar confirmat în Ilfov

Pesta porcină africană se apropie de Capitală. Focar confirmat în Ilfov

Prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmată, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) – Laboratorul Naţional de Referinţă, la porcii dintr-o anexă gospodărească a unei stâne, situată în câmp, la o distanţă de aproximativ 4 km de localitatea Tunari, în direcţia localităţii Ştefăneşti, din judeţul Ilfov”, transmite, duminică, ANSVSA, într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Autoritatea precizează că serviciile veterinare au intervenit imediat, anexa a fost plasată sub supraveghere şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport. De asemenea, a fost dispusă uciderea animalelor din anexa gosodărească şi ecarisarea carcaselor.

„Centrul Local de Combatere a Bolilor Ilfov s-a reunit astăzi (n.r. duminică) pentru a adopta planul de măsuri privind controlul şi combaterea bolii, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii. Au fost recoltate probe pentru examene de laborator, de la animalele moarte şi cele sacrificate (15 capete), iar ancheta epidemiologică este în desfăşurare”, potrivit sursei citate.

ANSVSA a mai precizat că Poliţia demarată o anchetă, iar investigaţiile preliminare indică posibilitatea ca porcii bolnavi să fi fost aduşi dintr-o zonă unde evoluează focare de pestă porcină africană (PPA).

„Autoritatea solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană”, au adaugat reprezentanţii ANSVSA.

ANSVSA avertizează că toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

În 15 august a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane la porcii din două gospodării din comuna Borcea, judeţul Călăraşi, situată la limita cu judeţul Ialomiţa, preciza, joi într-un comunicat ANSVSA.

În prealabil, ANSVA anunţa că în perioada 1 ianuarie – 10 august a acestui an, au fost confirmate în România 645 de focare de Pestă Porcină Africană (PPA) la porcii domestici, răspândite în 9 judeţe, Potrivit Autorităţii, din totalul focarelor, 640 au fost identificate în gospodăriile populaţiei, unul într-o exploataţie de tip A şi alte 3 în exploataţii comerciale şi într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale. De asemenea, tot în aceeaşi perioadă, au fost confirmate 30 cazuri de PPA în mediul silvatic, la porci mistreţi.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic.

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru încă un lot din secțiunea montană a Autostrăzii A8 intră în licitație”

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis joi spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...
Ultima oră
Pe aceeași temă