15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPersoane bănuite că trimiteau fete să se prostitueze, audiate la Giurgiu

Persoane bănuite că trimiteau fete să se prostitueze, audiate la Giurgiu

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut joi 14 percheziţii domiciliare în municipiul Giurgiu şi în localitatea Vedea, la membrii unei grupări infracţionale organizate.

Membrii vizaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 65 de ani, sunt bănuiţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, trafic de minori, proxenetism, trafic de droguri de mare risc, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi organizarea ilegală a jocurilor de noroc.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015-2017, membrii grupării ar fi înlesnit practicarea prostituţiei în vederea obţinerii de foloase patrimoniale în state din Spaţiul Schengen, precum Austria, Germania, Suedia şi Marea Britanie, pentru 9 tinere.

De asemenea, ar fi exploatat sexual 3 minore, pe raza judeţului Giurgiu, atât în locuinţele celor în cauză, ale clienţilor racolaţi, cât şi într-o unitate hotelieră.

”Minorele exploatate ar fi obţinut, în schimbul serviciilor sexuale prestate, în favoarea clienţilor racolaţi de către membrii grupării, sume cuprinse între 200 şi 400 de lei zilnic, din care ele primeau sume derizorii, iar în unele cazuri ar fi fost agresate fizic şi psihic. În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate şi indisponibilizate 7 telefoane mobile, 9 cartele SIM, 4 carduri şi 1 stick de memorie, 2 hard disk-uri, înscrisuri doveditoare ale unor transferuri bancare, carduri bancare şi un autoturism de lux. 11 persoane bănuite în cauză au fost conduse la sediul DIICOT , pentru audieri”, arată Poliţia.

În octombrie anul trecut, poliţiştii şi procurorii DIICOT, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, au mai făcut, în cauză, 30 de percheziţii domiciliare în municipiul Giurgiu şi una în judeţul Ilfov, la alţi membri ai grupării infracţionale.

Cei în cauză, în perioada anilor 2012-2017, ar fi acordat diverse sume de bani cu titlu de camătă, percepând dobânzi cuprinse între 10% şi 15% lunar, persoanele care se îndatorau în acest mod fiind nevoite să lase drept gaj locuinţele sau autoturismele deţinute.

În cazul persoanelor vătămate, care nu puteau restitui dobânzile impuse, se recurgea la ameninţări şi chiar corecţii fizice în vederea înapoierii sumelor de bani datorate.

O parte a grupării ar fi acţionat pe teritoriul unor state din Spaţiul Schengen, în special Austria, Germania, Suedia, dar şi în Marea Britanie, în vederea obţinerii de profituri infracţionale, în urma facilitării practicării prostituţiei de către tinere racolate în special de pe raza judeţului Giurgiu.

Unii dintre membrii grupării s-ar fi căsătorit cu tinerele şi ar fi obţinut sume consistente de bani în urma serviciilor sexuale prestate contra cost de acestea, venituri ilicite pe care le-ar fi investit ulterior în achiziţionarea de autoturisme, imobile sau accesorii de lux. O altă modalitate de obţinere a veniturilor infracţionale o reprezenta organizarea, în mod ilegal, de jocuri de noroc de tip poker sau barbut. Astfel, unii dintre membrii grupării ar fi înşelat alţi participanţi de bună credinţă, cu ocazia desfăşurării acestor jocuri neautorizate, prin diverse metode tehnice de natură a modifica rezultatul jocului.

În urma percheziţiilor desfăşurate anul trecut, au fost identificate pachete de cărţi folosite pentru trucarea jocurilor de poker şi au fost indisponibilizaţi 160.050 de euro, 83.190 de lei şi 2.450 de lire sterline.

De asemenea au fost indisponibilizate 13 autoturisme, 9 laptopuri, 34 de telefoane mobile, 15 ceasuri de valoare, 5 tablete, 6 suporturi de memorie, 2 pistoale cu bile, 2 săbii, 3 cuţite, 1 baton telescopic, o bâtă şi un spray paralizant.

În cauză, în aprilie, 28 de persoane au fost trimise în judecată.

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, percheziţiile din municipiul Giurgiu şi din localitatea Vedea s-au făcut într-o cauză penală disjunsă, având ca obiect activitatea infracţională desfăşurată de către o parte a membrilor grupului infracţional denumit generic “ clanul Butoane”.

DIICOT precizează că grupul infracţional organizat, cunoscut sub denumirea de “Clanul Butoane”, s-a constituit în vara anului 2012 şi a fost condus de către suspectul G. O., împreună cu cei trei fii ai săi, respectiv Grecu Viorel-Ştefan, zis “Ţiţi” sau ”Căpăţână” şi suspecţii G. F.-L. şi G. S.-V. , care, prin folosirea de persoane interpuse, ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de camătă, şantaj şi proxenetism.

Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă