19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPatru râşi din fondurile cinegetice Romsilva vor fi 'exportaţi' în Slovenia, Croaţia...

Patru râşi din fondurile cinegetice Romsilva vor fi ‘exportaţi’ în Slovenia, Croaţia şi Italia

“Romsilva a fost aleasă dintre mulţi alţi potenţiali de fonduri cinegetice din România să captureze patru râşi pentru a popula zona munţilor Dinari şi sud-estul munţilor Alpi. Serviciul Forestie Sloven şi câteva universităţi din zona lor au constatat că specia râs este periclitată în sensul de dispariţie, prin reducerea populaţiei şi îmbătrânirea ei. Au ales România apreciind că avem populaţii valoroase şi frumoase de râs şi ne-am bucurat că au apelat la Romsilva, pentru că este o dovada a calităţii şi diversităţii pădurilor din România, inclusiv a faunei şi florei. Noi îi vom spijini în tot ceea ce înseamnă acest demers”, a declarat directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.

Proiectul european LIFE Lynx, derulat pentru salvarea populaţiei de râs din Slovenia, Croaţia şi Italia, este coordonat în România de Asociaţia Conservarea Diversităţii Biologice, iar prin semnarea unui protocol cu această asociaţie Romsilva devine colaboratoare în acest proiect de conservare a faunei sălbatice.

Astfel, patru exemplare de râs din fondurile cinegetice gestionate de Romsilva vor fi capturate şi relocate în munţii Dinari şi sud-estul munţilor Alpi în următorii cinci ani, pentru refacerea populaţiei de râs din cele trei state europene, aflată în declin genetic.

Potrivit datelor Romsilva, România are o populaţie sănătoasă de râs, în creştere în ultimele decenii, estimată la peste 1.600 de exemplare.

Directorul general al RNP a precizat că atât capturarea râşilor cât şi transportul acestora se vor face respectând toate regulile cerute pentru animalele sălbatice.
“Deşi teoretic ar trebui să fie perechi cei patru râşi, este totuşi o captură, vom vedea ce vom prinde. Este un demers greu, capturarea lor nu este uşoară, se face în nişte cuşti protejate şi în condiţii speciale. Îi vom transporta sub supraveghere medicală şi vom respecta toate regulile cerute pentru animalele sălbatice. Slovenii îi vor lua îi vor duce în zona munţilor Dinari şi vor vedea cum se adaptează, dar repet, este o onoare pentru noi că putem contribui la înnobilarea fondului vânătoresc din alte zone”, a spus Mihăilescu, citat de Agerpres.

El a adăugat că România are păduri bogate în vânat, începând de la cerb carpatin, căprior, capră neagră, până la lup şi urs, însă această ultimă specie nu a fost cerută încă de nimeni din nicio o ţară europeană pentru repopulare. La ora actuală, Romsilva gestionează 254 de fonduri cinegetice, care reprezintă 12,3% din fondul cinegetic naţional.

“În acelaşi timp noi avem pădurile bogate în vânat mare: cerb carpatin, căprior, capra neagră şi din categoria carnivorelor avem specii precum lup, râs, urs. Am pus întrebarea dacă vor să derulăm un proiect pe urs, dar s-au arătat reticenţi faţă de acest lucru. Slovenii spuneau că au în jur de 700 de urşi evaluaţi, iar politica statului lor le permite extragerea unui număr de 120 de bucăţi. Şi noi avem populaţii frumoase şi valoroase, estimăm peste 6.000 de exemplare în pădurile României, dar nu noi suntem gestionarul tuturor acestor fonduri cinegetice. Această specie este protejată conform legii româneşti, iar autoritatea care dispune şi reglementează este Ministerul Mediului. Din păcate nimeni nu ne-a cerut urşi”, a adăugat şeful Romsilva.

Conform Romsilva, la semnarea protocolului au participat alături de conducerea Regiei şi a Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice reprezentanţi ai Serviciului Forestier Sloven, ai Universităţii de Stat din Ljubljana şi Progetto Lince.

Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice este o organizaţie non-guvernamentală implicată în cercetarea şi conservarea faunei sălbatice din România, în principal cele trei specii de carnivore mari, urs, lup şi râs.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva este administratorul a 3,14 milioane de hectare păduri de stat şi a 22 de parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă cumulată de peste 850.000 de hectare.

Cele mai citite

România, a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la europarlamentare

România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia,...

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...
Ultima oră
Pe aceeași temă