14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPatriarhul Daniel despre Sărbătoarea Floriilor

Patriarhul Daniel despre Sărbătoarea Floriilor

“Florile acestea, stâlpările, ramurile de finic pe care noi le purtăm în mână simbolizează comemorarea Intrării Domnului în Ierusalim, dar şi faptul că noi exprimăm bucuria că Hristos Domnul intră nu numai în Ierusalim, ci şi în sufletul nostru, care devine un Ierusalim duhovnicesc, aşa cum se spune în acatistul Intrării Domnului în Ierusalim. (…) Deci, astfel, Hristos Domnul intră tainic în Ierusalim, dar şi în sufletele noastre. În această sfântă şi mare zi a Intrării Domnului în Ierusalim, noi aducem florile credinţei şi ale vieţii duhovniceşti Mântuitorului Iisus Hristos şi îi mulţumim. În acelaşi timp prevestim Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos: Răstignirea, Îngroparea şi Slăvita Sa Înviere”, a spus patriarhul Daniel în predica rostită cu acest prilej.

El a accentuat că florile pe care le purtăm în mână în această zi reprezintă “florile credinţei”.

“Florile pe care le purtăm în mână în această zi, aşa cum a spus deja Sfântul Ioan Gură de Aur, reprezintă florile credinţei şi florile virtuţilor pe care le-am adunat în suflet prin rugăciune mai multă, prin metanii multe, prin lacrimi de pocăinţă, prin ascultarea mai intensă a slujbelor şi citirea mai cu frecvenţă a textelor sfinte ale Sfintei Scripturi şi ale scrierilor duhovniceşti, prin împărtăşirea mai deasă, prin milostenie mai multă. Acestea sunt florile Floriilor, simbolizate prin ramuri de finic, ramuri de salcie şi alte flori”, a explicat înaltul ierarh ortodox.

Patriarhul Daniel a amintit şi de Sfântul şi Marele Mir, despre care a spus că simbolizează “viţa curată, simbolizează sufletul şi trupul curăţit de păcate prin postirea de 40 de zile prin Sfântul şi Marele Post”.

“Noi avem o viaţă curată după ce ne-am spovedit, ne-am pocăit, ne-am spus păcatele şi am primit iertare de păcate, după ce ne-am împărtăşit mai des cu Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. Viaţa noastră devine frumos mirositoare. Viaţa păcătoasă este urât mirositoare, viaţa curată, duhovnicească este frumos mirositoare. Deci, mirul de mare preţ pe care noi îl aducem în aceste zile este viaţa duhovnicească, viaţa curăţită şi sfinţită prin nevoinţele Marelui Post al al Sfintelor Paşti”, a mai spus patriarhul Daniel.

Cu prilejul Sărbătorii Floriilor, patriarhul, care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, a adresat “părinteşti doriri de sănătate şi mântuire tuturor celor care poartă nume de flori”.

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă