P.F. Daniel a demonstrat că e capabil de o construcție pe termen lung în condiții ostile, pentru apărarea dreptului la ființa națională a bucovinenilor din teritoriile pierdute în urma unui rapt făcut de naziști și sovietici în anul 1940.
Cu o precizie chirurgicală, comunicatul de presă al Sf. Sinod condus de Patriarhul BOR Daniel – care a reușit să țină Sinodul unit într-o problemă spinoasă – arată clar că Sf. Sinod nu închide ochii la greșelile unor actori internaționali dintre cei mai puternici și nu își trădează credincioșii.
Iată textul și mesajul lui: „Timp de aproape 30 de ani nu a fost rezolvată problema schismei din Ucraina și nici nu s-a făcut apel la o mediere pan-ortodoxă, așa cum s-a procedat în cazul schismei din Bulgaria“.
Prima săgeată este trimisă către Patriarhia Moscovei, căci vreme de 30 de ani s-a complăcut în a evidenția greșeala celor care au inițiat schisma și a le cere pocăință, dar nu a încercat să găsească o soluție eficientă.
„Constatându-se acest impas în rezolvarea situației, Patriarhia Ecumenică a acordat Tomosul de autocefalie ierarhilor, clericilor și credincioșilor care se aflau în schismă cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu întreaga Ortodoxie, însă acest Tomos a fost acceptat doar de către ortodocșii ucraineni care nu se aflau în comuniune cu Patriarhia Moscovei. Prin urmare, problema unității ecleziale în Ucraina nu este în prezent rezolvată deplin, și pentru că aici există o mare populație de etnie rusă, care păstrează legătura directă cu Patriarhia Moscovei“.
A doua săgeată este către Patriarhia Ecumenică, patriarhie care a făcut o greșeală simetrică Moscovei: a forțat o soluție ce se dovedește nefuncțională, pentru că ignoră complet Moscova, populația rusă din Ucraina și Biserica Ucraineană care ține de bunăvoie de Moscova și care a refuzat să intre în formula propusă de Constantinopol. Doar doi episcopi din cei 95, marea majoritate etnici ucraineni, au trecut în Biserica autocefală, care este extrem de ofertantă cu aceia pe care-i împropiază, având în vedere că beneficiază de sprijinul total al statului.
Ca un profesor care mustră pe drept doi elevi aflați în conflict, Sinodul amintește Constantinopolului și Moscovei că ar trebui să facă pace, având în vedere și libertatea, și unitatea Bisericii: „Privitor la această situație bisericească tensionată din Ucraina, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reiterează punctul de vedere exprimat anterior în cadrul ședințelor sale din 24 mai 2018 și din 25 octombrie 2018.
S-a recomandat atunci ca Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Moscovei să identifice, prin dialog, o soluție a diferendului bisericesc amintit, prin păstrarea unității de credință, respectarea libertății administrativ-pastorale a clerului şi credincioșilor din această țară (inclusiv dreptul la autocefalie) și restabilirea comuniunii euharistice“.
Urmează fraza cel mai greu de înghițit de către marile puteri bisericești și susținătorii lor politici: „În caz de nereușită a dialogului bilateral,
este necesară convocarea unei sinaxe a tuturor întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru rezolvarea problemei existente“.
Să recomanzi primului între patriarhii ortodocși, Patriarhul Constantinopolului, și celui mai puternic de facto dintre patriarhii ortodocși, Patriarhul Rusiei, că trebuie să găsească o soluție la diferend, iar dacă nu se înțeleg problema lor va fi de competența celor pe care îi consideră mai mici, adică restul conducătorilor de biserici autocefale, este o abordare bărbătească. Niciunul dintre ei nu acceptă cu ușurință o asemenea mediere și tocmai din acest orgoliu s-a ajuns în criza actuală.
După o astfel de pregătire aperceptivă, urmează mutarea decisivă: pe lângă interesele celor mari, BOR are și ea un interes major și prioritar: „Pentru o decizie concretă şi corectă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la o viitoare ședință a Sfântului Sinod se va ține seama cu prioritate de faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Patriarhia Moscovei.
Este necesară o consultare reală a acestor ortodocși români, care sunt preocupați de păstrarea identității lor etnice şi lingvistice.
În acest sens este necesară obținerea de garanții scrise (subl. noastră) din partea autorităților bisericești şi ale statului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român şi a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult şi de teologie în limba lor maternă, adică limba română.
S-a menționat faptul că în România funcționează deja un Vicariat Ortodox Ucrai-
nean, începând cu anul 1990“.
Statul român nu a avut curajul să vorbească deschis despre interesul său față de românii din teritoriile ocupate de URSS în 1940 și 1944 nici în fața URSS (semnarea Tratatului cu URSS în 1991, cu trei luni înainte de desființarea URSS), nici în fața NATO (semnarea necondiționată a Tratatului cu Ucraina în 1997, ca obligație înainte de aderare la Pactul Nord-Atlantic). Iată că acum BOR are curajul să o facă, propunând ceea ce este în dreptul ei să propună: structură bisericească unitară a românilor din Ucraina.
Comunicatul se încheie cu menționarea unei mari probleme bisericești care apare odată cu Actul Constantinopolului: „De asemenea, Patriarhia Română va solicita Patriarhiei Ecumenice o lămurire privind soluționarea problemei ierarhilor şi preoților necanonici din Occident, care au aparținut fostului «Patriarhat al Kievului». În urma consultărilor menționate mai sus, Sfântul Sinod va exprima poziția sa oficială privind situația Ortodoxiei din Ucraina“. Este vorba despre episcopi și preoți hirotoniți pe filiere care duc la episcopii caterisiți în anii ’90. Practic, se amintește Constantinopolului, care își bazează acțiunea în forță pe canoanele care rânduiesc autocefalia, că a ignorat, la rândul lui, alte canoane, despre valabilitatea hirotoniilor.
Comunicatul este un mare obstacol pentru cei care se așteptau ca BOR să fie temătoare și să cedeze presiunilor dintr-o parte sau alta. Sinodul condus de Patriarhul Daniel a spus rușilor „niet“, ucrainenilor „ni“ și grecilor „ohi“ pentru că au greșit, și le-a spus și care sunt problemele litigioase pentru care suferă românii, aflați dintotdeauna pe acest teritoriu istoric. Fără să se teamă că în spatele celor două părți aflate în conflict se află Rusia, respectiv NATO, le-a atras atenția că Biserica nu este subordonată umil politicii, mai ales când în joc se află ființa națională a românilor din teritoriile cedate în urma pactului expansionist Ribbentrop-Molotov. Iar românilor din Ucraina le-a spus: „Da, existați și ne pasă de voi“.
Fără să se teamă că nu va fi susținut de statul român. Meritul Patriarhului Daniel este acela că românii din Ucraina știu acum că un român de vârf își asumă riscuri uriașe, la nivel internațional, pentru ei. Iar dacă unii și alții se vor întreba de dedesubturile acestei decizii, răspunsul e mai simplu decât ițele politicii: Patriarhului îi pasă de neamul românesc și de Biserica sa.
