16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiParlamentul și-a dat acordul pentru organizarea referendumului

Parlamentul și-a dat acordul pentru organizarea referendumului

UPDATE. Parlamentul a reluat, miercuri, votul asupra proiectului de hotărâre privind solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la organizarea unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional, eliminând recomandările pentru şeful statului.

S-au înregistrat 218 de voturi “pentru”, 11 voturi “împotrivă” şi trei abţineri pentru noul text al hotărârii.

Votul a fost reluat la solicitarea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Florin Iordache.

“Pentru a încheia această dezbatere, eu am fost cel care a spus în numele grupului PSD că nu ne vom opune şi vom susţine în integralitate cererea preşedintelui. În aceste condiţii, eu înţeleg buna credinţă şi excesul de zel al colegilor din Comisia juridică care au adăugat această sintagmă cu Legea 3 şi deciziile CCR, cu republicarea. În aceste condiţii, stimaţi colegi, vă rog ca în articolul unic, această suplimentare a articolului unic care nu face decât să invoce deciziile Curţii şi prevederile Comisiei de la Veneţia, să supuneţi votului eliminarea şi să supunem în integralitate… Dacă preşedintele doreşte să spună votului un referendum, să-şi asume în integralitate. Dacă acest referendum va îndeplini condiţiile de cvorum şi este adoptat e de bine, dar dacă condiţiile de cvorum şi referendumul nu va fi validat este întreaga responsabilitate a preşedintelui”, a spus Iordache.

—-

“Parlamentul avizează favorabil iniţierea de către preşedintele României a unui referendum naţional consultativ cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de către Guvern a OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe, cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să se respecte Constituţia României, Legea 3/32000 privind exercitarea şi desfăşurarea referendumul, deciziile CCR în materie şi recomandările codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia”, prevede proiectul de hotărâre adoptat.

Totodată, acesta stipulează că preşedintele trebuie să respecte articolele 90 şi 74 alineat 2 din Constituţie care prevăd că problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor. De asemenea, şeful statului trebuie să respecte Decizia CCR 70/1999 prin care s-a stabilit că preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ, precum şi decizia CCR 799/2011 în sensul exceptării de la referendumul cerut de preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei.

Conform proiectului adoptat de Parlament, şeful statului trebuie să respecte codul de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia: “Textele supuse referendumului nu trebuie să contravină dreptului internaţional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei (democraţie, drepturile omului şi preeminenţa dreptului – statul de drept)”.

Reprezentanţii PNL şi USR au protestat faţă de proiectul de hotărâre propus. Ei au solicitat refacerea raportului comisiilor juridice şi a proiectului de hotărâre considerând că reprezintă “un fals”.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat că raportul este un “fals”, fiind amestecate mai multe texte, şi a solicitat refacerea acestuia.

Acuzaţiile au fost respinse de preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Nicuşor Halici, care a precizat că în raport doar i se solicită şefului statului să respecte Constituţia şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

“Raportul comisiilor este un fals. Raportul este falsificat în mod grosolan faţă de votul şi dezbaterile din comisie. Din nefericire, proiectul de hotărâre conţine cu totul şi cu totul alt text. Sunt amestecate prevederi legate de referendumul consultativ solicitat de preşedintele Iohannis cu cele de referendum de modificare a Constituţiei. Astăzi, documentul supus votului este unul fals. Preşedintele are dreptul de a consulta Parlamentul. Comisiile au dat un aviz favorabil fără niciun amendament. Solicităm refacerea raportului”, a afirmat Turcan, în plenul Parlamentului.

Cele mai citite

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...
Ultima oră
Pe aceeași temă