6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPariul următorului cincinal: 9,2 miliarde euro pentru investiții în infrastructură

Pariul următorului cincinal: 9,2 miliarde euro pentru investiții în infrastructură

Cei mai mulți bani din Planul Național de Redresare și Reziliență vor merge către dezvoltarea infrastructurii de transport, 9,2 miliarde euro. Este și normal având în vedere stadiul deplorabil al celei mai mari părți din rețeaua de drumuri naționale și o rețea penibil de mică de autostrăzi în comparație cu majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene.

Planul investițional, pe obiective și termene clare de execuție, trebuie finalizat cât mai repede de Guvern și apoi trimis spre aprobare Comisiei Europene până în luna aprilie a anului viitor.

Proiectul de dezvoltare a infrastructurii rutiere cuprinde Autostrada A7 ce se va dezvolta pe zona Moldovei, autostradă ce pornește de la Ploiești, trece pe lângă Buzău, Focșani, Bacău și ajunge până la Pașcani, cu o lungime totală de 320 kilometri și un cost estimativ de 2 miliarde euro.

Autostrada va continua cu drumul expres Pașcani – Suceava – Siret. Primul sector de 63 km dintre Ploiești și Buzău va fi scos la licitație chiar la începutul anului viitor, promit cei din Ministerul Transporturilor. 50 km din autostrada ce va ocoli Capitala pe la nord și finalizarea autostrăzii Lugoj – Deva din care mai sunt în lucru doar 13 km, sunt alte investiții prinse în Planul Național de Redresare și Reziliență la capitolul infrastructură rutieră.

Planurile pe hârtie sunt la fel de îndrăznețe și în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii pe calea ferată, alt capitol la care România a rămas printre codașele europene.

Modernizarea și electrificarea tronsonului de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihorului pe o distanță totală de 166 km, cu electrificarea a 160 km și dulbarea liniei pe 8 km, ar asigura realizarea unei a doua conexiuni feroviare electrificate cu granița de vest, spre Ungaria.

Prelungirea Magistralei 5 de metrou Drumul Taberei – Eroilor și construcția liniei de metrou spre aeroport, până la stația Tokio, în București, și realizarea liniei de metrou ce va porni din centrul comunei Florești și se va opri în centrul municipiului Cluj-Napoca fac parte din același plan investițional, în acest caz fondurile europene urmând a acoperi și costurile trenurilor de metrou pe lângă lucrările de execuție.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă