Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Parchetul General face publică muniția cu care au intervenit jandarmii

Parchetul General anunţă că a ridicat de la IGPR documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite de jandarmi la mitingul din 10 august, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice, dând lista muniţiei folosite de forţele de ordine.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 16.08.2018 - 19:13

Parchetul General a anunţat joi că procurorii militari au ridicat de la Jandarmeria Română documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei la protestul de vineri, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice.

"Având în vedere dezbaterile din spaţiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de către Jandarmeria Română în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10 august 2018 şi, respectiv, în noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, Piaţa Victoriei, precum şi starea de îngrijorare produsă în rândul persoanelor participante la miting şi care au fost expuse substanţelor folosite, pentru a da posibilitatea analizării şi stabilirii existenţei sau inexistenţei unor consecinţe medicale, arătăm următoarele: În cursul zilei de astăzi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, în temeiul ordonanţei, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice", se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Conform sursei citate, muniţia neletală şi gazele lacrimogene folosite au "certificat de calitate şi garanţie", precum şi "declaraţie de conformitate".

Parchetul General enumeră muniţia neletală şi gazele lacrimogene folosite la protest de jandarmi:

* cartuş calibru 38 mm cu efect iritant lacrimogen pentru armă lansator; tipul substanţei CS (orto-clorobenzalmalanonitril);

* grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen; tipul substanţei CS (orto-clorobenzalmalanonitril);

* pulverizator de capacitate mărită 6,6 l cu substanţă iritant lacrimogenă; tipul substanţei CS concentraţie 1%;

* pulverizator de mână 60 - 100 ml cu substanţă iritant lacrimogenă; tipul substanţei OC (oleoresin-capsicum concentraţie 10%);

* pulverizator de mână 400 ml cu substanţă iritant lacrimogenă; tipul substanţei OC (oleoresin-capsicum concentraţie 10%);

* pulverizator de mână 150 ml cu substanţă iritant lacrimogenă; tipul substanţei CS (ortho-chlorbenzylidenmalononitrile concentraţie 1%);

* cartuş calibru 40 mm pentru armă lansator cu efect iritant lacrimogen-încărcătură cu efecte multiple iritant lacrimogene CS (fumigen, acustic, luminos, de consternare, de iluminare, cinetic, de antrenament).

Parchetul arată că, până în prezent, au fost înregistrate 211 de plângeri penale şi au fost audiate 92 de persoane.

De asemenea, a fost ataşat dosarului de urmărire penală ordinul de intervenţie din data de 10 august 2018, întocmit de către comandantul acţiunii şi aprobat de prefectul municipiului Bucureşti prin contrasemnare.

Parchetul General precizează că, în prezent, se desfăşoară activităţi investigative de anvergură pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violenţelor, inclusiv din rândul forţelor de ordine.

Procurorii militari au deschis un dosar penal, în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august din Piaţa Victoriei.

Comentarii

loading...