16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPapa Francisc, înainte de vizita din România: Vin între voi ca să...

Papa Francisc, înainte de vizita din România: Vin între voi ca să mergem împreună!

“Dragi fraţi şi surori din România! Mai sunt doar câteva zile până la călătoria care mă va duce în mijlocul vostru. Gândul acesta mă bucură şi doresc încă de pe acum să vă adresez salutul meu cel mai cordial. Vin în România, ţară frumoasă şi primitoare, ca pelerin şi frate, şi le mulţumesc Preşedintelui şi celorlalte autorităţi ale statului pentru că m-au invitat şi pentru deplina colaborare. Trăiesc deja bucuria întâlnirii cu Patriarhul şi cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu păstorii şi credincioşii catolici”, a spus Papa Francisc. 

“Legăturile de credinţă care ne unesc vin încă de la Apostoli, în special de la legătura care îi unea pe Petru şi pe Andrei, cel care potrivit tradiţiei a adus credinţa pe pământul vostru. Fraţi de sânge, au fost fraţi şi în vărsarea sângelui pentru Domnul. Şi printre voi au fost atâţia martiri, chiar în timpurile recente, precum cei şapte episcopi greco-catolici pe care voi avea bucuria de a-i proclama Fericiţi. Faptul pentru care au suferit, până la jertfirea vieţii, este o moştenire mult prea preţioasă ca să fie uitată. Şi este o moştenire comună, care ne cheamă să nu ne îndepărtăm de fratele care participă la ea. Vin între voi ca să mergem împreună. Mergem împreună când învăţăm să păstrăm rădăcinile şi familia, când ne îngrijim de viitorul copiilor şi al fratelui de lângă noi, când ne depăşim fricile şi suspiciunile, când lăsăm să cadă barierele care ne separă de ceilalţi. Ştiu că mulţi pregătiţi vizita mea în mod intens şi vă mulţumesc din inimă. Vă asigur că vă stau aproape în rugăciune vouă tuturor şi vă dau Binecuvântare mea. Şi vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine! Să ne vedem cu bine!”, a afirmat suveranul pontif în mesajul său. 

Vizita în România va fi a 29-a călătorie apostolică a Papei Francisc. Suveranul pontif se va afla în ţara noastră de vineri până duminică, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România.

Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.

Vizita a fost pusă sub motto-ul „Să mergem împreună!” şi va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice.

Cele mai citite

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă