14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPapa Francisc a binecuvântat 800 de bolnavi în Catedrala ''Sfânta Maria Regină''...

Papa Francisc a binecuvântat 800 de bolnavi în Catedrala ”Sfânta Maria Regină” din Iaşi

“Vă mulţumesc tuturor celor care îi însoţiţi şi mulţumesc vouă bolnavilor pentru că duceţi înainte boala”, a afirmat Suveranul Pontif.

Sfântul Părinte le-a cerut credincioşilor să se roage pentru el.

“Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine!”, a adăugat acesta.

Ulterior, Sanctitatea Sa s-a deplasa cu papamobilul spre Palatul Culturii, unde a fost aşteptat, potrivit organizatorilor, de peste 70.000 de pelerini veniţi la Iaşi din toată regiunea de nord-est a ţării, dar şi din Republica Moldova.

De pe scena amplasată în Piaţa Palatului Culturii special pentru acest eveniment, Papa Francisc va susţine un discurs, după care va intra în dialog cu tinerii şi familiile.

Unul dintre elementele speciale ale evenimentului constă în mărturiile unui tânăr şi a unei familii formate din trei generaţii, ai cărei membri trăiesc în România şi în alte patru ţări. O femeie din comuna ieşeană Şipote, mamă a 11 copii plecaţi fiecare în altă localitate sau colţ de lume, îi va povesti Papei Francisc despre ce înseamnă bucuriile unei familii numeroase, dar mai ales despre durerea despărţirii de cei dragi.

Papa Francisc va binecuvânta şi o bornă cu însemnele Camino de Santiago, bornă care marchează distanţa de 4.500 de kilometri de la Iaşi până la Santiago de Compostela, aceasta fiind amplasată în Piaţa Culturii, pentru a fi punctul de pornire al celor care vor să meargă în pelerinaj de la Iaşi spre localitatea din Spania, unde se află mormântul apostolului Iacob cel Mare.

De asemenea, o statuie care îl întruchipează pe Iisus, sculptată în marmură de Ruşchiţa de un artist ortodox, va fi binecuvântată de Papa Francisc, iar apoi va fi dăruită comunităţii ieşene, urmând a fi amplasată într-un loc public.

Pe scena din centru se va afla Papa şi invitaţii săi, corul, tinerii şi bătrânii care vor face imaginea de ansamblu a sloganului “Să mergem împreună”. Pe scenă, în fundalul din dreapta, pe mijloc, va fi amplasată o hartă a României în interiorul căreia se văd mai multe simboluri sugestive despre vizita Papei Francisc la Iaşi.

Evenimentul se încheie cu un concert susţinut de maestrul Gheorghe Zamfir, acompaniat de Orchestra Metropolitană Bucureşti.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă