12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiOrganizaţia lui George Soros se retrage din Turcia

Organizaţia lui George Soros se retrage din Turcia

Organizaţia a informat că este ţinta unor acuzaţii nefondate în presa din Turcia, din cauza cărora nu îşi mai poate continua munca.

De asemenea, organizaţia este vizată de o investigaţie a Ministerului de Interne care are ca scop demonstrarea unei legături între fundaţie şi protestele din Gezi Park în Istanbul, din 2013. Organizaţia neagă aceste acuzaţii.

Unul dintre fondatorii din Turcia, Hakan Altinay, se află printre cele 13 persoane reţinute de autorităţile turce acum 10 zile, acuzate că l-au susţinut pe activistul Osman Kavala, care se află în închisoare, în încercările sale de a da jos guvernul.

Într-un discurs de săptămâna trecută, Erdogan a legat aceste arestări de Soros. „Persoana care a finanţat teroriştii în timpul incidentelor din Gezi se află deja la închisoare”, a declarat el la o întâlnire a administratorilor locali.

„Şi cine se află în spatele lui? Faimosul evreu Soros. El este un om care numeşte oameni cu scopul de a diviza naţiuni şi a le distruge. El are mulţi bani şi îi cheltuieşte cu acest scop”, a adăugat Erdogan.

Fundaţia a comunicat că „noile investigaţii” încearcă să găsească legături cu protestele Gezi: „Aceste eforturi nu sunt noi şi sunt în afara realităţii”.

De asemenea, organizaţia a comunicat că va aplica pentru lichidarea legală a operaţiunilor cât de curând posibil.

Cele mai citite

România va primi gaze din Qatar, ca alternativă la gazele din Azerbaidjan

România va primi gaz natural lichefiat din Qatar, ca alternativă la producția autohtonă și la gazele pe care România le va primi din Azerbaidjan. Acest...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Climate Change Summit Awards premiază tinerii și IMM-urile ce propun soluții practice la provocările climatice

Climate Change Summit, cel mai mare eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, susține și premiază soluții inovatoare și transformatoare din Europa Centrală și de...
Ultima oră
Pe aceeași temă