4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiOpt români, între care trei minori, răniţi în urma unui accident, în...

Opt români, între care trei minori, răniţi în urma unui accident, în Austria

Conform Ministerului Afacerilor Externe, toate victimele au fost transportate la spital, având răni care nu le pun viaţa în pericol.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează, într-un comunicat transmis News.ro, că accidentul rutier a avut loc în apropierea oraşului Bruck an der Leitha din Austria, fiind  implicate două autovehicule înmatriculate în România, iar misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la starea de sănătate a persoanelor afectate. 

Potrivit datelor preliminare obţinute de ambasadă, în urma accidentului au fost răniţi opt cetăţeni români.

Dintre aceştia, doi au suferit răni mai grave, iar celelalte şase persoane, printre care şi trei minori, au fost rănite uşor, toţi răniţii fiind duşi la o unitate medicală din zonă. Rănile suferite de cetăţenii români nu le pun viaţa în pericol, precizează MAE.

“Ambasada României la Viena monitorizeaza situaţia si este în contact permanent cu autorităţile locale, fiind pregatită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări”, adaugă Ministerul român de Externe.

Conform presei locale, accidentul s-a produs după ce după ce şoferul unui camion înmatriculat în Slovacia a încetinit din cauza traficului aglomerat de pe autostradă, iar un autoturism înmatriculat în România nu a apucat a intrat în plin în camion. Ulterior, un microbuz înmatriculat în România a intrat în cele două autovehicule.

 

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă