6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiO primărie a decis să înfiinţeze o ”pădure a Centenarului”

O primărie a decis să înfiinţeze o ”pădure a Centenarului”

La iniţiativa conducerii Liceului Tehnologic ”Vasile Juncu”, din comuna arădeană Ghioroc, primarul a decis ca localnicii să marcheze împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire prin înfiinţarea unei păduri de stejari.

Pe un teren pe care în urmă cu un deceniu a existat o groapă de gunoi, care a fost nivelat în ultimele zile, vor fi plantaţi 1918 puieţi de stejar roşu, iar locul se va numi Pădurea Centenară ”Sîrbu Stoiu”.

”Numele este al unui fost primar al comunei, care a participat ca membru delegat cu drept de vot, alături de Vasile Goldiş, la Marea Unire de la Alba Iulia, reprezentând regiunea Radna. Vrem să lăsăm în urmă un loc verde, plin de viaţă, nu un monument rece. Pe lângă impactul de mediu pe care îl va aduce plantarea pădurii, vom aduce recunoştinţă celor ce au participat la înfăptuirea Marii Uniri şi vom lăsa viitoarelor generaţii un simbol din 2018 al celebrării Centenarului Marii Uniri”, a declarat, pentru News.ro, primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan.

Conform edilului, înfiinţarea pădurii nu va costa nimic, pentru că puieţii sunt primiţi de la Ocolul Silvic Târnova, iar acţiunea de plantare va avea loc, săptămâna viitoare, cu ajutorul elevilor de liceu şi a unor localnici.

Pădurea Centenară va fi vizibilă la intrarea în localitatea Ghioroc, pe partea stângă, în apropierea Lacului Ghioroc, o zonă de agrement care atrage în fiecare sezon estival zeci de mii de turişti datorită plajei cu nisip fin, a campingului şi a teraselor existente.
 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă