15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiO eroare umană a fost la originea tragediei de la Victor Babeș

O eroare umană a fost la originea tragediei de la Victor Babeș

„Nu putem să punem această tragedie în seama acestor două persoane în mod exclusiv. Pentru că ne aducem aminte, TIR-ul care a ajuns acolo, la Victor Babeş, în cele din urmă, era un TIR care avea ceva probleme şi chiar oamenii aceştia au declarat azi (miercuri – n.r.) în cursul audierilor că acest lucru se cunoştea la nivelul spitalului respectiv”, susţine avocatul familiei unei victime, Adrian Cuculis.

Cei doi angajați ai Spitalului sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă pentru că nu au folosit în mod conform sistemul din unitatea ATI.

Pe de altă parte, Spitalul Victor Babeş a transmis o poziţie în care afirma că cei doi angajaţi îndeplinesc toate condiţiile şi pregătirea profesională.

Avocatul mai subliniază că audierile de miercuri pot declanşa verificări şi pentru alte persoane: „Odată cu declaraţiile lor sigur că pot fi verficate şi alte persoane. Ne aducem aminte cu toţii: în momentul producerii acelei tragedii, un reprezentant al societăţii care oferea mentenanţă pentru TIR-ul respectiv era la faţa locului şi totuşi a făcut cale întoarsă, a refuzat să intre în TIR-ul respectiv şi să verifice instalaţia, motivând că el nu este vaccinat anti-COVID”.

Doi angajați ai Spitalului Victor Babeș din Capitală, un instalator și un inginer-șef din Serviciului Tehnic, au fost reținuți de procurori în cazul tragediei produse în luna aprilie, când trei pacienți au murit.

Trei persoane au murit în aprilie la Spitalul Victor Babeș din cauza unei probleme care a provocat întreruperea aparatelor de oxigen din unitatea ATI mobilă.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă