4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiO ambulanță care transporta la spital un copil s-a ciocnit cu un...

O ambulanță care transporta la spital un copil s-a ciocnit cu un autoturism

Potrivit primelor investigații, în momentul accidentului ambulanța avea în funcțiune semnalele luminoase și acustice.

Ambulanța a fost lovită de un autoturism și s-a răsturnat. Copilul de un an și mama acestuia, care erau transportați la spital cu această ambulanță, au fost preluați de o altă autospecială și au ajuns în cele din urmă la spital, în stare stabilă.

Accidentul rutier s-a produs luni seară pe Şoseaua Kiseleff din București.

“În jurul orei 19,00, conducătorul unei autospeciale SMURD, în vârstă de 40 de ani, care se deplasa pe Şos Kiseleff, dinspre Arcul de Triumf către Piaţa Victoriei, având în funcţiune sistemele speciale de avertizare acustică şi luminoasă, la intersecţia cu str. Arh. I. Mincu a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, în urma impactului răsturnându-se autospeciala SMURD”, a anunțat un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă