10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiO afaceristă ar fi plimbat coronavirusul prin tot sistemul sanitar băimărean

O afaceristă ar fi plimbat coronavirusul prin tot sistemul sanitar băimărean

Culmea este chiar că Săsăran are o afacere care presupune chiar distribuția de echipamente medicale și are cunoștințe în domeniul medicinei, fie și numai prin faptul că are relații apropiate cu medici din spitalele băimărene.

Medici și-au dorit să o ajute, sărind peste protocoale, fără a fi știut că afacerista îi mințea cu privire la plecarea ei în străinătate. Acum există riscul ca zeci de persoane, unele dintre ele cadre medicale, să se fi infectat cu noul virus, iar îngrijorarea lor e perfect justificată.

Femeia a primit recent confirmarea infectării cu SARS Cov 2, iar acum se află internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj, după ce a experimentat manifestări severe ale bolii.

Pe plan local, îngrijorarea este mare, dar toată lumea tace, pentru că firma pe care o deține este unul dintre donatorii importanți ai spitalelor din zonă. Stela Săsăran și-a dat seama că nu se simte prea bine la câteva zile după 10 martie.

Data aceasta este relevantă, pentru că atunci, la ora 07.21, a postat pe Facebook niște fotografii din Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, exprimându-și nemulțumirea cu privire la faptul că defibrilatorul extern automat al aeroportului era nefuncțional și avea electrodul expirat din luna iulie 2012.

O asistentă de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare a declarat pentru presa locală din Baia Mare, conform Press Hub, că Stela Săsăran a mințit cu privire la faptul că a fost plecată în străinătate, aceasta făcând recent un drum în Franța:

“La fel de sigur e și faptul că nu a declarat de unde vine. Ar trebui ca medicii să iasă în față să vorbească, dar văd că toată lumea tace. Luni, în data de 23.03 a fost la noi la consult. Se poate verifica, sunt registre la camera de gardă. A făcut și radiografie pulmonară, alt registru…

Inclusiv conducerea știe lucrurile astea. Chiar doamna manager a condus-o. Duminică a fost consultată la Infecțioase de o doctoriță care lucrează și la noi. Un doctor internist. Nu a știut nimeni nimic, au avut doar mască simplă, nici vorbă de mai mult”.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă