13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiNumărul de plângeri înregistrate până duminică în cazul protestelor din 10 august

Numărul de plângeri înregistrate până duminică în cazul protestelor din 10 august

Procurorii militari au audiat, până în prezent, 127 de persoane. Începând de luni, audierile în acest dosar vor fi efectuate la sediul Parchetului General. Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august din Piaţa Victoriei.

Pe 14 august, procurorul general Augustin Lazăr a dispus ca Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General să preia de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar ancheta în dosarul privind modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din 10 august din Piaţa Victoriei.

„Preluarea dosarului are ca temei cercetarea unitară a evenimentelor, avându-se în vedere şi formularea unor plângeri împotriva ministrului Afacerilor Interne, prefectului municipiului Bucureşti, conducerii Jandarmeriei Române şi Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, constituindu-se dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PÎCCJ, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă. Precizăm că dosarul preluat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost constituit ca urmare a sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare”, susţine Parchetul General.

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă