10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei„Noua casă” se împarte pe case noi și case vechi

„Noua casă” se împarte pe case noi și case vechi

Ultima variantă la care lucrează Guvernul pentru programul „Noua casă” prevede două plafoane, funcție de anul construcției locuinței, unul de 140.000 euro, cu avans de 15%, și un altul 70.000 euro, cu avans mai mic, de 5%.

Plafonul de 140.000 euro vizează locuințele noi, recepționate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării garantate dar și locuințele supuse unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic recepționate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării finanțării.

Creditele cu acest plafon sunt garantare de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, reprezentând maximum 85% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

La al doilea plafon, de 70.000 euro, intră celelalte categorii de locuințe. Adică orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile, aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.

În acest caz creditul acordat unui beneficiar este garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, reprezentând maximum 95% din prețul de achiziție al locuinței, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei.

Beneficiarii sunt persoanele fizice dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
– la data solicitării creditului garantate, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp;
– achiziţionează o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului;
– are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă