7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiNoii miniştri ai Dezvoltării şi Transporturilor au depus jurământul de învestitură în...

Noii miniştri ai Dezvoltării şi Transporturilor au depus jurământul de învestitură în funcţii

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost reprezentată, vineri, la ceremonia de învestitură a celor doi miniştri ai Dezvoltării şi Transporturilor, Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, de vicepremierul Viorel Ştefan, premierul nefiind prezentă în ţară.

La ceremonia de învestitură delegaţia guvernamentală a fost condusă de vicepremierul Viorel Ştefan, premierul Viorica Dăncilă fiind plecată la congresul socialiştilor europeni de la Madrid.

La ceremonie au mai fost prezenţi, printre alţii, miniştrii de Externe, Teodor Meleşcanu, şi cel al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Şeful statului nu a făcut declaraţii după ceremonia de învestitură a celor doi miniştri, Daniel Suciu şi Răzvan Cuc.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru numirea lui Daniel Suciu în funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, precum şi cel al lui Răzvan Cuc în funcţia de ministru al Transporturilor.

Pe 22 noiembrie anul trecut, Lucian Şova a demisionat de la Ministerul Transporturilor, iar pe 26 noiembrie a demisionat şi Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării.

Pe 3 ianuarie, Iohannis a semnat decretele pentru constatarea vacanţei celor două portofolii.

Pe 7 ianuarie, şeful statului a semnat decretele pentru desemnarea lui Eugen Teodorovici ca ministru interimar al Dezvoltării Regionale şi a Rovanei Plumb în funcţia de ministru interimar al Transporturilor.

Premierul i-a nominalizat iniţial pentru cele două portofolii pe Lia Olguţa Vasilescu şi pe Ilan Laufer, însă şeful statului a respins cele două propuneri.

Ulterior, Viorica Dăncilă a transmis de patru ori propunerile ca Lia Olguţa Vasilescu să fie ministru al Dezvoltării, iar Mircea Drăghici al Transporturilor.

La începutul lunii februarie, preşedintele Iohannis a respins numirea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării. Ulterior, Vasilescu şi Drăghici au anunţat că îşi retrag candidaturile pentru cele două portofolii.

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă