6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNinsori moderate, ploaie, lapoviţă şi condiţii de polei, în următoarele zile în...

Ninsori moderate, ploaie, lapoviţă şi condiţii de polei, în următoarele zile în București

Conform estimărilor, în intervalul 14 decembrie, ora 19:00 – 15 decembrie, ora 8:00, vremea va fi închisă şi temporar va ninge, moderat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, cu grosimi în medie de 8 – 12 cm, izolat posibil 15 cm. Spre dimineaţă va creşte probabilitatea ca ninsoarea să se transforme în lapoviţă sau chiar ploaie şi să se formeze polei. Vântul se va intensifica, având rafale ce vor atinge 40 – 45 km/h, iar temperatura minimă va fi cuprinsă între -2 şi -1 grad Celsius.

Totodată, începând de sâmbătă, ora 8:00, până duminică, ora 8:00, cerul va rămâne noros. Temporar, sunt anunţate precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare umedă la începutul intervalului, apoi ploaie, condiţii în care, în prima parte a zilei, se poate forma polei, iar stratul de zăpadă se va topi. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale în general de până la 45 – 50 km/h. Temperatura aerului va urca uşor şi treptat, de la -1 grad în orele dimineţii, până în jurul a 2 – 3 grade, în cursul serii şi al nopţii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă de sâmbătă dimineaţă, în nouă judeţe, respectiv o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vor afecta zone din 18 judeţe până duminică seară.

De asemenea, în intervalul 14 decembrie, ora 19:00 – 16 decembrie, ora 18:00, va fi în vigoare o informare generală de vremea rea. Astfel, pe parcursul perioadei menţionate, aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă