21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiNicușor Dan propune o colaborare între Primărie și Crucea Roșie

Nicușor Dan propune o colaborare între Primărie și Crucea Roșie

Proiectul va figura pe ordinea de zi a ședinței din 2 august. 

Proiectul prevede încheierea unei parteneriat între Municipiul Bucureşti şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, în vederea reducerii riscurilor de dezastre în comunitate, iar primarul general este împuternicit să semneze un protocol de colaborare.

Obiectivul acestui parteneriat îl reprezintă organizarea şi desfăşurarea în comun Crucea Roşie din România şi Direcţia Generală Situaţii de Urgenţă, Statistici şi Strategii a municipalităţii şi structurile aflate în coordonarea acesteia de activităţi de pregătire şi prevenţie pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Conform protocolului, printre altele, se vor organiza cursuri de prim ajutor şi privind reacţia în situaţii de urgenţă pentru populaţie, se vor efectua exerciţii privind asigurarea supravieţuirii în situaţii critice, se vor elabora şi implementa proiecte, inclusiv în colaborare cu structuri cu atribuţii similare din ţări ale Uniunii Europene, în vederea înzestrării materiale, pregătirii populaţiei, dar şi a personalului propriu pentru intervenţia în situaţii de urgenţă generate de dezastre.

În plus, se urmăreşte cooperarea în vederea identificării unor posibilităţi de utilare şi completare a stocurilor din depozitele de intervenţie în caz de dezastru, precum şi pentru dezvoltarea unor modalităţi de colaborare pe managementul populaţiei, restabilirea legăturilor familiale şi procedurile aferente.

Un alt obiectiv vizat este dezvoltarea unor proceduri de lucru privind alarmarea, comunicarea şi responsabilităţile operative ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie în teren, pe tipuri de risc.

Protocolul urmează să fie semnat pentru o perioadă de 3 ani şi poate fi prelungit prin act adiţional.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă