20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNicolae Robu privind solicitarea de documente ale DNA: ,,Lasă loc de interpretare''

Nicolae Robu privind solicitarea de documente ale DNA: ,,Lasă loc de interpretare”

Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, că printre recentele solicitări de documente ale DNA de la Direcţia de urbanism a Primăriei Municipiului Timişoara, privind regimul de înălţime a construcţiilor, se află şi cele două locuinţe ale celor doi copii ai săi şi a precizat că a atenţionat ca acolo unde legea poate fi interpretată, să se aplice în defavoarea acestora, pentru a elimina suspiciunile de favorizare.

“Dacă cineva a greşit, trebuie să plătească. În ce mă priveşte, nu am nicio emoţie, nu e nicio greşeală de la mine sau despre care să ştiu că au făcut-o alţii şi să o tolerez. Presupun că cineva a făcut o reclamaţie. Totul este corect. Eu le-am atras atenţia în mod special, când a venit documentaţia, nu cumva să greşească cu ceva. Toate interpretările, acolo unde ele există şi lasă loc de interpretare, să fie făcute în defavoarea lor şi nicidecum să riscăm să vină cineva ulterior şi să acuze vreo favorizare. Nu cred, încă, că s-a ajuns până acolo în România încât copiii unui demnitar să nu aibă toate drepturile fireşti de cetăţean. Nu trebuie să aibă privilegii, dar în ceea ce priveşte copiii mei, vă asigur că nu au avut decât de tras de pe urma poziţiilor mele importante”, a explicat Nicolae Robu, în conferinţă de presă.

Edilul a detaliat că cele două case ale copiilor săi se află, fiecare, în câte un pachet de trei case înşiruite, dar totul este legal.

Nicolae Robu a mai menţionat că pentru a nu exista suspiciuni de favorizare a copiilor săi, ambii doctori ingineri în calculatoare şi tehnologia informaţiei, le-a recomandat nici să nu-şi publice în România lucrările ştiinţifice, acestea fiind publicate pe mapamond.

“Sunt crescuţi într-un climat sănătos, cum am fost crescut şi eu. Copilul meu cântă de plăcere într-o formaţie şi nu vrea să urce pe scenă pentru a nu-mi crea mie probleme în Timişoara. Aceasta este familia Robu. Să le fie ruşine unor ticăloşi necinstiţi, care-şi permit să ne împroaşte pe noi cu noroi. Ar fi bine să fie mai mulţi oameni ca noi. Noi nu vrem nimic necuvenit. Muncim şi am muncit cinstit toată viaţa”, a conchis Nicolae Robu.

Procurorii DNA Timişoara au ridicat, luni, de la sediul Primăriei Municipiului Timişoara mai multe documente solicitate instituţiei, pe care aceasta le-a pus la dispoziţie. La sediul instituţiei nu a avut loc o percheziţie cu mandat emis de un judecător, ci formalizarea unei solicitări a DNA făcute Primăriei Timişoara.

Cele mai citite

Pensiile în luna mai. S-a hotărât dacă vor fi plătite în avans

Guvernul României a decis să aprobe în avans plata pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale pentru luna mai 2024, conform informațiilor...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...
Ultima oră
Pe aceeași temă