Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: G4media.ro

News Alert. Un bărbat internat la Spitalul Săpoca a omorât patru pacienţi

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie, potrivit Agerpres.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 18.08.2019 - 14:05

Potrivit comisarul - şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii. Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale.

Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Criminalul se află acum în custodia poliţiei.

Directorul Spitalului de Psihiatrie Săpoca, Viorica Mihalaşcu, a declarat, la Antena 3, că atacul s-a produs în jurul orei 3,30, în urma unui episod psihotic acut suferit de bărbatul agresiv, acesta atacându-i mai întâi pe colegii de salon şi apoi pe pacientele aflate într-un salon alăturat.

Conform sursei citate, au fost înregistrate în total 13 victime, dintre care trei au decedat în spitalul din Săpoca, iar a patra a decedat după ce a fost transportată la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Buzău, având un traumatism cranio-cerebral grav. De asemenea, alţi trei răniţi sunt cu traumatisme cranio-cerebrale majore, iar şase au cu traumatisme cranio-faciale minore.

"El era interant într-un salon cu regim de supraveghere normal, simptomele pe care le-a arătat nu prevedeau nenorocirea care avea să se întâmple", a afirmat Viorica Mihalaşcu.

Directoarea unităţii medicale din Săpoca a mai menţionat că "totul s-a petrecut în mai puţin de un minut, foarte repede", iar la momentul respectiv în secţia respectivă se mai aflau trei infirmiere. "Personalul medical nu a apucat să intervină", a mai precizat Mihalaşcu.

Dosarul cazului a fost deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Comentarii

loading...