13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiMureş: Bărbat găsit mort după ce a căzut cu ATV-ul într-un lac

Mureş: Bărbat găsit mort după ce a căzut cu ATV-ul într-un lac

“Ieri, în jurul orei 09,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Sovata, au fost sesizaţi de către o femeie din localitate, despre faptul că soţul acesteia, de 55 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu, în cursul serii precedente, în jurul orei 19,00, cu un ATV, şi nu a mai revenit. Din cercetări a reieşit că bărbatul ar fi plecat spre o zonă mai greu accesibilă din localitatea Sovata, respectiv zona Bekecs, fapt pentru care în cauză s-au efectuat căutări de către echipaje din cadrul Salvamont Mureş, ISU Mureş, poliţişti, precum şi voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sovata. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat într-un lac din zona respectivă, totodată în lac, fiind identificat şi ATV-ul cu care acesta a plecat de la domiciliu”, a declarat Emanuela Rugină, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş.

Potrivit sursei citate, în cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru ucidere din culpă şi stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş a anunţat, vineri, pe o pagină de socializare, că a intervenit pentru căutarea persoanei dispărute în zona Bekecs, cu un ofiţer, 4 subofiţeri, 1APIC şi 1 UTV.

“Pentru căutarea persoanei dispărute au intervenit următoarele forţe venite în sprijin, 10 salvatori montani, patru voluntari salvamont, o echipă canină, şase motociclete enduro, două ATV-uri, patru auto off road, un avion privat, un elicopter SMURD, două persoane ocolul silvic, un poliţist, patru persoane de la SVSU Sovata şi nouă persoane civile voluntare. În urma căutărilor efectuate de către forţele participante în jurul orei 18,30, a fost găsit un ATV căzut într-un lac şi haine care probabil aparţineau persoanei căutate, după încă 20 de minute de căutări persoana a fost găsită decedată în lac”, precizează ISU Mureş.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...
Ultima oră
Pe aceeași temă