14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMonumentul Unirii de la Alba Iulia, ironizat intens pe reţelele sociale

Monumentul Unirii de la Alba Iulia, ironizat intens pe reţelele sociale

Proiectul Monumentului Unităţii Naţionale a fost realizat acum mai bine de 25 de ani, fiind declarat câştigător în anul 1993, din 29 de machete aparţinând a 27 artişti plastici, şi trebuia să marcheze 75 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Concursul a fost reluat în 2008, soluţia lui Mihai Buculei fiind desemnată, din nou, câştigătoare.

Lucrările la Monumentul Unirii au început abia în vară, iar multe voci susţineau că nu mai este timpul fizic pentru a fi gata până la 1 Decembrie. Acesta a fost finalizat zilele trecute, după ce în toamnă s-a lucrat intens, vremea fiind prielnică.

Monumentul Unirii este situat în Parcul Unirii, are 20 de metri înălţime, este din piatră sub forma unor patru cruci şi a două litere ”U” întoarse. Piatra a fost adusă din Bulgaria.

Cele patru cruci unite în partea superioară reprezintă simbolic cele patru provincii româneşti care s-au regăsit într-o singură ţară de 1 Decembrie 1918. Însă, din unele unghiuri, construcţia seamănă cu logo-ul Facebook, stârnind numeroase ironii pe reţelele de socializare, o parte dintre internauţi spunând că la ceremonia de inaugurare va fi prezent şi fondatorul reţelei de socializare Mark Zuckerberg. Mai mult decât atât, fotografia a fost modificată, iar părţile exterioare ”vopsite” în albastru deschis.

Pentru realizarea Monumentului Marii Uniri a fost semnat un contract între Ministerul Culturii şi sculptorul Buculei, în valoare de 10,2 milioane de lei, şi care s-a angajat că îl termină în termen, adică înainte de 1 Decembrie.

Construcţia este impunătoare, cât un bloc de 7-8 etaje şi cântăreşte peste 1.500 de tone. Aceasta va fi sfinţit în 1 Decembrie, la ora 12.00, iar la ora 15.00 va fi inaugurat, la ceremonie fiind aşteptat şi preşedintele Klaus Iohannis, potrivit autorităţilor locale.

Alături de acesta va fi inaugurat şi Podul Unirii, care face legătura între monument şi Catedrala Reîntregirii Neamului, în care au fost încoronaţi Regii Ferdinand şi Maria. Podul este iluminat pe timp de noapte, construit din metal şi lemn, cu margini de sticlă. Pe el se va traversa, astfel, cel mai important parc din oraş şi a fost armat astfel încât să susţină sute de persoane.

De asemenea, a fost refăcut şi parcul în care a fost construit podul. La câteva sute de metri de acesta se află Sala Unirii, simbol şi templu al României Mari, în care delegaţii românilor transilvăneni au votat Marea Unire.

Cele mai citite

TikTok, luat la rost de UE cu privire la riscurile pe care varianta Lite le are asupra copiilor

ByteDance's TikTok a primit un termen de 24 de ore pentru a furniza o evaluare a riscurilor privind noua sa aplicație TikTok Lite, lansată...

Revolut lansează, în premieră globală, în România, refinanțarea creditelor

Revolut, banca digitală cu 3,5 milioane de clienți retail în România și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat astăzi...

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă