7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMiză uriașă în jurul extinderii Aeroportului Otopeni

Miză uriașă în jurul extinderii Aeroportului Otopeni

Suma prevăzută pentru exproprieri este de 77 de milioane de euro. Suma a fost stabilită de evaluatorul Cornel&Cornel Topoexim și inginerul Daniel Constantin Mogoș, membru, respectiv expert autorizat ANEVAR.

“Amplasamentul obiectivului de investiții de interes național și utilitate publică «Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la AeroportulInternaţional Henri Coandă – Bucureşti» se extinde, conform Studiului de Fezabilitate, pe un teren în suprafață totală de 5.804.865 mp, din care o suprafaţă de 5.702.560 mp reprezentând 682 de imobile aflate în proprietate privată (pentru 605 imobile au fost identificați proprietari persoane fizice și juridice, 77 de imobile fiind cu proprietari neidentificați) care face obiectul declanşării procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică’’, se arată în documentul citat.

După expropriere, bunurile imobile trecute în domeniul public al statului vor fi concesionate Companiei Naționale Aeroporturi București, în condițiile legii. Extinderea și modernizarea Aeroportului Henri Coandă constă în construirea unui nou terminal de pasageri și a infrastructurii aeroportuare asociate acestuia. Principalele lucrări care se vor realiza în zona dintre cele două piste existente includ construirea unui nou terminal de pasageri, pentru traficul de pasageri existent și prognozat, noi căi de rulare și platforme pentru aeronave și infrastructura aeroportuară asociată acestora.

Totodată, în zona de est se va dezvolta infrastructură nouă de acces la aeroport, dar și alte infrastructuri adiacente activității aeroportuare. Valoarea totală a obiectivului de investiții de interes național și utilitate publică „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă-București” este 4,75 miliarde lei, inclusiv TVA, echivalentul a un miliard de euro.

Anexele cu beneficiarii sumelor corespondente exproprierii nu sunt publice, dar se pot obține la solicitarea expresă a celor direcți interesați. “Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională «Aeroporturi București» S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice/planului de amplasament fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională.” Cu 1 miliard de euro și 25 de noi porți de îmbarcare, Proiectul noului terminal de la Otopeni va fi finalizat în 2022. Zona care va fi dezvoltată se află în estul aeroportului, iar noul terminal de pasageri va fi „modular”, va avea peste 100.000 de metri pătrați și 25 de porți de îmbarcare, anunță Ministerul Transporturilor. În plus, proiectul prevede realizarea de noi căi de rulare pentru avioane și 56 de locuri de parcare pentru aeronave. Cu toate acestea, viitoarele legături ale Capitalei cu trenul și metroul nu vor ajunge la noul terminal. Astfel, linia directă Gara de Nord – Otopeni, pe care Ministerul Transporturilor o vrea terminată până la Euro 2020, se va opri aproape de terminalul sosiri, iar viitoarea Magistrală 6 de metrou – un proiect de peste 1 miliard de euro – va avea stația finală tot în zona actualului terminal.

“Nu ar fi primul aeroport care-și asigură o legătură între terminale în intern. De fapt, aeroportul e în planul lor de implementare. Noul terminal va fi modular – 5 milioane de pasageri, 10 milioane, 15 milioane. Pentru cinci milioane de pasageri capacitate, un shuttle doar de autobuz este suficient. Dar aeroportul va dezvolta în paralel și o legătură între cele două terminale și pe linie de tren”, spunea, în octombrie, Cătălin Costache, director general la Direcția Generală Organismul Intermediar – Direcția Accesare Fonduri din cadrul Ministerului Transporturilor Derularea proiectului se află acum în etapa a 2-a.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă