9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Transporturilor a trimis Corpul de control să verifice aterizarea lui Juncker

Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de control să verifice aterizarea lui Juncker

Premierul Viorica Dăncilă nu a ajuns, luni după-amiază, la aeroport pentru a-l întâmpina pe preşedintele Comisiei Europene, care a venit la Bucureşti pentru a participa la summit-ul Iniţiativa celor Trei Mări. Guvernul a susţinut că aeronava lui Jean Claude Juncker a sosit mai devreme decât ora anunţată, iar SPP l-a preluat pe acesta de la scara avionului şi l-a dus la hotel.

Cel mai probabil, până la sfârşitul săptămânii, vor exista primele concluzii ale investigaţiei declanşate de Ministerul Transporturilor, potrivit News.ro.

”În legătură cu vizita de luni a preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, ministrul a solicitat azi Corpului de control să investigheze dacă şi cum au fost respectate procedurile de către experţii instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, a acelor persoane care au gestionat această situaţie”, a declarat surse oficiale din Ministerul Transporturilor, pentru News.ro.

Acestea fac referire la CNAB, dar este posibil să fie solicitate informaţii şi la Romatsa.

”Cel mai probabil, vom avea primele concluzii în cel mai scurt timp, însemnând că până la sfârşitul săptămânii vom avea nişte rezultate preliminare”, au adăugat sursele citate.

Protocolul Guvernului României a fost informat de Reprezentanţa Delegaţiei Comisiei Europene în România că aeronava cu care se deplasează în România preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker va ateriza pe Aeroportul Băneasa, la ora 18.30, informaţii confirmate de documentele oficiale primite de la Bruxelles, a precizat Executivul român.

Conform sursei citate, premierul Viorica Dăncilă a plecat la ora 17.30 de la Palatul Victoria spre Aeroportul Băneasa, iar la ora 17.40, Protocolul Guvernului a fost anunţat de către directorul Aeroportului Băneasa că aeronava cu care vine în România preşedintele Comisiei Europene este posibil să aterizeze mai devreme decât ora anunţată iniţial.

”La ora 18.00, premierul Viorica Dăncilă a intrat în Aeroportul Băneasa. Însă, SPP a preluat în coloană oficială delegaţia preşedintelui Comisiei Europene de la scara avionului şi a plecat spre hotelul la care urma să fie cazată”, susţine Guvernul.

 

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă